Victor Hănescu a fost eliminat în turul doi de la Miami
Tenismanul Victor Hănescu, locul 57 ATP, a ratat, vineri, calificarea în turul trei al turneului de la Miami (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 4.195.765 de dolari.
Hănescu a fost învins în turul doi, cu scorul de 6-3, 6-3, după o oră și 20 de minute de joc, de japonezul Kei Nikishori, locul 15 ATP și al 13-lea favorit.
Pentru participarea în turul doi, Victor Hănescu a obținut 25 de puncte ATP și un cec în valoare de 13.660 de dolari.