Dupa 7 ani de căsnicie, Victor Hănescu anunță că se va despărți de soția sa, Andreea. „Decizia de a divorța nu a fost ușoară, însă prioritatea nostră rămane menținerea unui mediu armonios pentru copiii noștri și de a le oferi iubirea și sprijinul pe care l-au avut și până acum. Ne dorim binele unul altuia și vom rămâne dedicați creșterii copiilor noștri„, anunță fostul tenismen, în vârstă de 37 de ani.
Cei doi au doi copii, Luca și David. Fost coleg în echipa de Cupa Davis cu Andrei Pavel, Victor Hănescu a ajuns și el la divorț, așa cum o făcuse și Cneazul, în 2014, după 20 de ani de căsnicie alături de Simone.
Fostul număr 26 ATP și-a dedicat mare parte a timpului după retragerea din competiție, din 2016, pregătirii copiilor prin programele Academiei Victor Hănescu. După o carieră de jucător profesionist de 17 ani, dintre care 10 în Top 100 ATP, Victor Hănescu a trecut la o nouă provocare: proiectul Academia Victor Hanescu (AVH), născut din dorința de a transmite mai departe cunoștintele și experiența acumulate în cariera de sportiv de performanță. Astfel, Victor Hănescu organizează pentru copiii din toată lumea tabere speciale de pregătire, cea de a patra ediție a „Train Like a Pro” urmând să se dispute în luna august, la Târgu Jiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER