Victor Hănescu, în finală la Dnepropetrovsk
Jucătorul Victor Hănescu, cap de serie numărul 3, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului challenger de la Dnepropetrovsk (Ucraina), dotat cu premii în valoare totală de 125.000 de dolari, informează MEDIAFAX.
Hănescu l-a învins în semifinale, cu scorul de 7-5, 6-2, pe austriacul Stefan Koubek.
În finală, Victor Hănescu îl va întâlni pe învingătorul din semifinala Jan Hernych (Cehia) – Fabrice Santoro (Franța).
În urma acestui rezultat, Hănescu și-a asigurat 63 de puncte ATP și un cec în valoare de 10.600 de dolari.