Hăne și Parisul trist. A pierdut și-n calificări și în turul doi, unde a fost admis direct
Ziua neagră a înfrângerilor a fost deschisă pe terenul de tenis de Victor Hănescu (foto, 61 ATP). Ajuns direct pe tabloul principal al Masters-ului de la Paris, din postura de „lucky loser” după retragerea lui Roger Federer, Hane s-a oprit ieri în turul secund, unde a acces direct. El a fost învins cu 7-5, 6-3, după o oră și 27 de minute de francezul Gilles Simon (20 ATP) și a părăsit competiția cu 61 de puncte ATP și un cec de 16.460 de euro. La finalul lunii noiembrie, Victor Hănescu va participa în Turneul Campionilor rezervat celor mai buni jucători în challangeruri.
Tecău, tras în jos de Robert Lindstedt
Ștafeta eșecurilor a fost predată în capitala Franței lui Horia Tecău, care a abandonat la dublu, din cauza accidentării partenerului său, Robert Lindstedt. Binomul româno-suedez, care a fost admis direct în turul doi a declarat forfait la scorul de de 6-3, 3-2 în favoarea adversarilor, Marin Cilici / Marcelo Melo (Croația/Brazilia).
A fost al doilea turneu consecutiv, după cel de la Basel, în care Victor a acces direct pe tabloul principal din postura de lucky-loser
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER