Victor Hănescu: „Nutriția este unul dintre pilonii de bază pentru un campion în tenis și în viață”

Victor Hănescu a introdus în România mai întăi antrenamentele mentale „on and off court” prin taberele „Train Lika a Pro”, cu sprijinul unei echipe de profesioniști. Iar efectele s-au văzut rapid la copiii care au participat la aceste cursuri.

Apoi, după ce la începutul acestui an a lansat Academia „Victor Hănescu”, fostul număr 26 ATP a identificat faptul că programele de mental coaching nu sunt suficiente. Și că mai trebuie șlefuite și alte câteva aspecte pentru pregătirea jucătorilor în drumul către înalta performanță.

„Deși ignorată, de cele mai multe ori, atunci când se creează strategia de pregătire, nutriția este unul dintre pilonii de bază pentru un campion în tenis și în viață. Așa că le-am oferit sportivilor Academiei și părinților posibilitatea să participe la workshop-uri susținute de medici nutriționiști profesioniști. Care au oferit informații extrem de utile și importante despre ce și cum are nevoie să mănânce în fiecare zi, în funcție de efort, un jucător profesionist”, a declarat Hănescu.

Apoi, în urma unor sondaje s-a identificat faptul că extrem de importantă este evaluarea profesionistă a sportivilor.

„E bun! O să ajungă departe!” – în fiecare zi vorbesc cu părinți care îmi spun că aud asta de ani de zile de la antrenorii copiilor lor, însă rezultatele se lasă așteptate… Vorbesc cu părinți supărați pentru că simt că irosesc banii, iar copii care cred că este vina lor devin demotivați. Efectele se văd atât în evoluția jucătorului, cât și în relația copil – părinte… De ce se întâmplă asta? Un motiv esențial este că nu sunt măsurate în mod profesionist evoluția și nivelul de performanță ale jucătorului, iar antrenamentele nu sunt adaptate la nevoile sale reale. Mai sunt și alți factori extrem de importanți, însă un prim pas pe care te invit să îl faci dacă te regăsești în situația de mai sus este să vii la Academie pentru o evaluare obiectivă și la cele mai înalte standarde. Vei primi, pe lângă rezultatele evaluării, și recomandări personalizate de la unii dintre cei mai buni antrenori din țară”, spune fostul număr 26 ATP.

Visul lui Victor, acela ca Academia ce îi poartă numele să devină un punct de referință pe harta tenisului internațional și să ofere lumii campioni valoroși prinde din ce în ce mai mult contur.

„De aceea am pus bazele poate celui mai îndrăzneț proiect din tenisul românesc de până acum (https://academiavictorhanescu.ro). Această academie s-a născut firesc, mai întâi din dorința de a asigura atât copiilor care au pornit pe același drum ca și mine, cât și părinților lor, un mediu de dezvoltare în siguranță, încredere și profesionalism în condiții de performanță. Având facilități de top, printre care suport mental, strategie, management, antrenamente fizice, tactice și emotionale, suport medical și educație în sănătate, nutriție și mișcare.  Vizunea acestei academii este să dezvolte și să susțină viitorii campioni atât pe terenul de joc, cât și în viata de zi cu zi, să fie mediul ideal în care sportivii să se dezvolte atât profesional, cât și uman. În plus, visul meu este ca această Academie să devină un punct de referință pe harta tenisului internațional și să ofere lumii campioni valoroși, indiferent de posibilitatile materiale ale acestora”.

 

Publicat: 07 04. 2017, 15:50
Actualizat: 07 04. 2017, 15:52