Victor Hănescu s-a calificat în sferturi la Oeiras după o victorie cu 2-1 în fața spaniolului Carreno-Busta
- Hănescu s-a impus cu 6-3, 4-6, 6-3 și va juca vineri, în sferturi, cu Gastao Elias (Portugalia)
Victor Hănescu (locul 93 ATP) s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Oeiras (Portugalia), cu premii totale în valoare de 426.605 de euro, după ce l-a eliminat pe spaniolul Pablo Carreno Busta, numărul 60 mondial. Românul a câștigat în trei seturi, cu 6-3, 4-6, 6-3, după două ore și 10 minute de joc
Cei doi jucători s-au aflat față în față pentru prima dată într-un turneu ATP. Victor a început cu stângul partida, fiind condus cu 3-1 în primul set, dar a avut o revenire spectaculoasă, reușind să-și treacă în cont următoarele cinci game-uri. După 35 de joc, românul avea 1-0 la seturi. În actul secund, Hănescu a salvat nu mai puțin de șase mingi de break ale adversarului, dar tot a cedat în două rânduri. Carreno-Busta a fost mai exact pe propriul serviciu, astfel că a stabilit egalitatea la seturi (scor 6-4). În „decisiv”, cei doi jucători au mers cap la cap până la 2-2, când românul a profitat de prima șansă de break, pe care a și fructificat-o. Din acel moment, Victor a preluat controlul total al jocului, tabela fiind „închisă” cu un dublu break: 6-3.
Calificarea în sferturile de finală este recompensată cu 45 de puncte ATP și un cec în valoare de 12.565 euro
În acest sezon, Victor Hănescu a mai jucat două sferturi de finală la Doha și Casablanca. Pentru a obține rezultatul sezonului, românul va trebui să treacă în următoarea partidă, pe care o va disputa vineri, de Gastao Elias (Portugalia)
Turneul este în calendarul ATP din 1990, iar la Open-ul Portugaliei s-au impus de-a lungul timpului Federer, Djokovic, Wawrinka, Nalbandian sau Muster.