Victor Hănescu sare în apărarea celor mai buni tenismeni români ai momentului: „Parcă vrem să le dăm în cap. Dacă nu erau acolo, era mai bine?”

Simona Halep a fost criticată de nenumărate ori, chiar dacă a fost de două ori în fruntea clasamentului WTA, iar criticile au venit chiar din parte românilor. Victor Hănescu e de părere că Halep a făcut destule lucruri în tenis și trebuie apreciată, nu criticată.

Victor Hănescu i-a luat apărarea Simonei Halep: „A avut rezultate destul de bune în ultimul timp (n.r Marius Copil). Nu sunt excepționale, dar nu sunt rele. În loc să ne gândim că avem un jucător în prima sută, parcă vrem să îi dăm în cap. Așa e și în cazul Simonei Halep. Hai să vedem și partea bună. Dacă nu era acolo, era mai bine? A câștigat un Mare Șlem, a fost pe primul loc, nu înțeleg de ce nu e mulțumită lumea”, a spus Victor Hănescu, la ProSport Live.

Marius Copil a avut un salt impresionat în clasamentul ATP în ultimul an, perioadă în care a colaborat cu Andrei Pavel. Aflat pe locul 91, Copil s-a apropiat de prima jumătate, iar în prezent se află pe poziția 73, după ce s-a clasat pe 56.

 

Publicat: 30 03. 2019, 13:25
Actualizat: 30 03. 2019, 13:26