Sper ca prezența mea aici să îi ajute pe copii, să le dea încredere la început de drum. Am trecut și eu prin astfel de momente, îmi aduc aminte cu drag de primele turnee internaționale în care eram înnebunit să văd jucătorii consacrați Este important că organizăm aici un turneu în care vin jucători din toată lumea în primul rând pentru tenisul din România să putem să creștem, să avem posibilitatea de a concura cu alți sportivi din alte țări. Cred că este nevoie de astfel de turnee în toată țara, ar trebui să fie mai multe ca să îi vedem pe cei tineri la joc, să aibă șansa de ajuca cu străini și numai așa cred că putem să ne dezvoltăm. Pentru mine este un nou început, mă voi focusa pe tenisul din România, vreau să creez programe, să construiesc lucruri noi și bine făcute pentru că acești copii din România merită acest lucru”.
În cadrul turneului „Dr. Oetker Junior Trophy 2016” a avut loc o acțiune „In memoriam Florența Mihai”. Florența Mihai a fost directorul turneului „Dr.Oetker Junior Trophy”, de la înființarea acestuia, din 2012, și până anul trecut, când o boală cruntă a răpit-o dintre noi pe această mare doamnă a tenisului românesc. Pentru a onora cum se cuvine memoria celei care a fost Florența Mihai, Federația Română de Tenis, alături de partenerii de la Smart Corporation Group și Dr. Oetker România, și cu sprijinul Agenției Naționale de Presă „Agerpres”, au organizat o expoziție de fotografii cu jucătoare și jucători reprezentativi pentru tenisul românesc. În cadrul festivității de premiere, jucătorului Mateo Bivol (Franța) i s-a acordat premiul „Fair-Play”, instituit în memoria doamnei Florența Mihai. „Cred că Dr. Oetker Junior Trophy este cel mai important turneu internațional pe care îl avem în momentul de față. Din ce am discutat cu cei din alte țări, cu părinți, toată lumea s-a simțit bine, iar mulți au spus că a fost mai bine organizat decât alte turnee de categoria I care se desfășoară în Europa. A fost totul super, a ținut și vremea cu noi. Ne dorim să câștige sportivii noștrii, să le folosească ca puncte și moral și este un rezultat foarte bun pentru Raluca. Turneul ăsta a fost ca și copilul nostru, a fost un proiect la care am râvnit când am depus aplicația în 2011 și ne-am bucurat extraordinar atunci când Tennis Europe a aprobat pentru România un turneu de categoria I. Am încercat de la an la an să-l îmbuntățim împreună cu Dr. Oetker și Smart Corporation Grup și am făcut o săptămână specială nu numai din punct de vedere sportiv. Cu muzică, vedete, magicieni, masterchef, având ca motto al turneului Enjoy life love tenis”, a declarat Cătălina Cristea, director turneu Dr. Oetker Junior Trophy. Raluca Maria Tudorache a câștigat turneul Dr. Oetker Junior Trophy, după ce a învins-o în finală, scor 3-6, 6-3, 6-4 pe Marta Custic (Spania).
„Sunt foarte fericită că am câștigat turneul Dr. Oetker Junior Trophy. A fost o săptămână minunată pentru mine, am jucat bine și atmosfera a fost minunată. A fost o exeperiență foarte interesantă, având șansa să joc cu jucători din toate țările, cu stiluri de joc diferit. Mi-am găsit forța interioară și ambiția și am reușit să revin în finală. Jucătoarea mea preferată este Serena Williams, care are un joc agresiv la care aș vrea și eu să ajung. Este un turneu important organizat de către Dr. Oetker și FRT, fiind un pas pentru noi spre marea performanță”, a declarat Raluca Maria Tudorache.
Perechea din România alcătuită din Fatima Ingrid Amartha Keita și Ana Paraschiva Manea a acces până în finala în care trebuiau să joace cu principalele favorite, Marta Custic (Spania)/Daniella Dimitrova(Bulgaria). Din păcate, Fatima s-a accidentat în timpul unui meci de simplu iar cele două au abandonat fără să joace. Proba de dublu băieți a fost câștigată de Perechea Viktor Jovic (Serbia)/H. Rune (Danemarca), în timp ce la simplu, prima poziție a fost ocupată de A. Gaponenko din Israel.
Concursul a fost supervizat de Comitetul de Juniori Tennis Europe, asociația regională a Federației Internaționale de Tenis. Pe site-urilewww.frt.ro și site-ul Turneului – www.juniortrophy.ro, cât și în social media – pagina de Facebook Tennis Junior Stars se regăsesc știri și informații actualizate pe toată durata desfășurării competiției. Organizatorul Dr. Oetker Junior Trophy a fostFederația Română de Tenis. Partenerul oficial al turneului este Dr. Oetker România. SCG Smart Corporation Group a fost promotorul evenimentului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER