Victorie clară pentru Niculescu, la Miami. Monica are parte de un duel tare, cu o dublă câștigătoare de Grand Slam în turul doi: ora meciului + când sunt programate duelurile Halep – Townsend și Buzărnescu – Cornet
Monica Niculescu a obținut a treia victorie la Miami. Trecută prin sita calificărilor, slătineanca a profitat de o tragere la sorți blândă și a trecut în viteză de primul tur al tabloului principal, scor 6-1, 6-2 în 69 de minute în fața reprezentantei Slovaciei, Tamara Zidansek (66 WTA).
Aflată pe locul 138 mondial, Niculescu și-a creat 12 mingi de break, dintre care a valorificat 5. Zidansek a suferit mult pe serviciul secund: nu a câștigat decât un singur punct, din 13.
Monica Niculescu va juca în turul secund împotriva ibericei Garbine Muguruza, cap de serie 20 la Miami. Acesta va fi al doilea meci direct dintre cele două: fostul lider mondial s-a impus autoritar, 6-1, 6-1, în 2016, la Linz, într-un meci jucat tot pe suprafață rapidă, dar în sală.
- Simona Halep și Mihaela Buzărnescu, ambele aflate pe lista capilor de serie, vor debuta în competiție direct în turul doi.
- Irina Begu a fost eliminată în primul tur, joi, de Bianca Andreescu (detalii AICI).
Organizatorii au anunțat programul zilei de vineri, toate cele trei românce rămase în cursă la simplu având programate partidele din turul doi.
- Simona Halep (cap de serie 2) – Taylor Townsend (96 WTA) este al cincilea meci pe Terenul 1, în jurul orei 1:00
- Mihaela Buzărnescu (cap de serie 30) – Alize Cornet (53 WTA) este meciul al cincilea pe Terenul 6, în jurul orei 20:30
- Monica Niculescu (138 WTA) – Garbine Muguruza (cap de serie 20) este meciul al treilea pe arena Butch Buchholz, în jurul orei 23:30