Ana Bogdan (România, 115 WTA) merge în sferturile turneului WTA de la Hua Hin (Thailanda), dotat cu premii de 115.000 de dolari, după o victorie clară, scor 6-3, 6-1 cu Veronika Kudermetova (Rusia, 257 WTA).
Bogdan luptă pentru puncte care să-i asigure prezența pe tabloul prinicpal de la Australian Open, iar românca rămâne în grafic! Ana și-a asigurat 29 de puncte WTA, dar și 4.000 de dolari după ce a acces în sferturi la Hua Hin (Thailanda). Doar o oră și 19 minute a stat pe teren Bogdan, cea care a obținut o victorie facilă în dimineața zilei de joi: 6-3, 6-1 cu rusoaica Veronika Kudermetova.
Lupta a fost strânsă doar în primele minute, dar echilibrul s-a rupt la scorul de 4-3 pentru Ana. Jucătoarea din Sinaia a reușit o serie de 5 game-uri consecutive, ce i-a adus atât primul set, cât și un avantaj confortabil în manșa secundă. Kudermetova a mai câștigat un singur game până la final, iar Bogdan și-a adjudecat o partidă în care a făcut nu mai puțin de 7 break-uri.
Pentru un loc în semifinale, Ana Bogdan, cap de serie numărul 6 la Hua Hin, se va duela cu a treia favorită a competiției, Ying Ying Duan (China, 95 WTA).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER