Victorie istorică pentru Serena Williams: 7-5, 6-3 cu Angelique Kerber în finala de la Wimbledon! Americanca a egalat RECORDUL de titluri de Grand Slam deținut de Steffi Graf

  • Serena WIlliams (SUA, 1 WTA) a învins-o sâmbătă pe Angelique Kerber (Germania, 4 WTA) în finala celui mai prestigios turneu de tenis din lume, scor final 7-5, 6-3! 

Americanca Serena Williams triumfă la Wimbledon 2016, după o finală dominată clar de liderul mondial: 7-5, 6-3 în fața nemțoaicei Angelique Kerber (4 WTA)! Ultimul act de la All England Club a durat o oră și 23 de minute, iar Serena a fost imperială, nelăsându-i niciun break jucătoarei care o învinsese în finala de la Australian Open (6-4, 3-6, 6-4).

Serena Williams o egalează în sfârșit pe Steffi Graf la numărul de titluri de Grand Slam (22), nemțoaica deținând până sâmbătă recordul absolut în Era Open. Totodată, americanca de 34 de ani a triumfat pentru a 7-a oară în carieră la Wimbledon (cele mai multe trofee obținute de ea la un turneu de Grand Slam), după ce s-a mai impus și în anii 2002, 2003, 2009, 2010, 2012 și 2015!

Williams își apără trofeul de la Wimbledon, își continuă hegemonia în tenisul mondial și obține un cec în valoare de 2 milioane de lire sterline. Discursul Serenei după victoria istorică: „A fost foarte dificil să-i egalez recordul lui Steffi Graf, pentru că am mai încercat de două ori anul acesta și am eșuat. Dar am muncit mult pentru asta, iar acum mi s-a îndeplinit visul. Mulțumesc familiei mele care m-a inspirat întotodeauna. Vreau să o felicit și pe Angie, pentru că e o adversară formidabilă de fiecare dată”.


UPDATE Serena câștigă primul act, scor 7-5, după ce a fructificat a doua minge de set a partidei! Williams a avut nevoie de 47 de minute pentru a-și adjudeca primul set, liderul mondial servind impecabil. Kerber nu și-a creat nicio minge de break, singurul game pe serviciul advers fiind reușit de favorita principală.


UPDATE Serena Williams servește prima în finala de la Wimbledon! Angelique Kerber a câștigat tragerea la sorți și a ales să returneze în game-ul inaugural.


Serena Williams încearcă pentru a patra oară să-i egaleze recordul lui Steffi Graf în ceea ce privește numărul trofeelor de Grand Slam cucerite în carieră. Steffi este cea mai titrată jucătoare din Era Open, cu 22 de titluri majore, ia Serena a fost la un pas să o ajungă pe nemțoaică de mai multe ori în ultimul an. Presiunea și-a spuns însă cuvântul, iar Williams a pierdut în semifinale la US Open 2015 (6-2, 4-6, 4-6 cu Roberta Vinci), în finală la Australian Open 2016 (4-6, 6-3, 4-6 cu Angelique Kerber) și în ultimul act la Roland Garros 2016 (5-7, 4-6 cu Garbine Muguruza).

Serena se întâlnește din nou cu jucătoarea care a îngenuncheat-o la Australian Open, dar americanca pare mai puternică decât era la începutul anului. Williams este campioană en-titre de la Wimbledon, joacă fantastic pe iarbă, astfel că pleacă cu prima șansă în fața nemțoaicei Kerber, sportiva care a eliminat-o pe Simona Halep în sferturi (5-7, 6-7). Va fi al 8-lea meci direct dintre cele două, americanca având 5-2 în duelurile din WTA. Serena nu se luptă numai pentru egalarea unui record fantastic, ci și pentru un premiu pe măsură, în valoare de 2 milioane de lire sterline.

Publicat: 09 07. 2016, 17:55
Actualizat: 09 07. 2016, 19:23