România avansează cu toate jucătoarele în turul 2 al turneului din capitala Chinei, Beijing – turneu din categoria Premier Mandatory. După Simona Halep și Sorana Cîrstea a venit și rândul Monicăi Niculescu să obțină o victorie clară la debut. Reprezentanta României a furnizat una din primele mari surprize ale întrecerii, după ce a învins-o pe Johanna Konta, cap de serie numărul 6, cu scorul de 6-1, 6-2.
Monica Niculescu nu și-a spus ultimul cuvânt în 2017, chiar dacă a ieșit pentru moment din Top 50. Eleva lui Călin Ciorbagiu s-a simțit destul de bine în anii trecuți la Beijing și este decisă să repete evoluțiile și la ediția din acest an. În 2011, românca a ajuns până în semifinale la China Open, după ce a învins-o în primul tur pe Na Li, întâmplător sau nu, tot cap de serie numărul 6. Acum, Monica s-a calificat în turul 2, după ce a învins o „prietenă” a tenisului românesc.
Johanna Konta a venit în Beijing decisă să-și asigure locul la Turneul Campioanelor. Puțin mai devreme, Svetlana Kuznetsova, jucătoarea cu care se luptă pentru locul 8, a cedat tot în turul 1. Dacă s-a relaxat sau nu britanica după acel rezultat, contează mai puțin, cert este că Monica Niculescu a jucat la un nivel foarte ridicat și nu i-a dat nicio speranță adversarei. De fapt, scorul final vorbește de la sine, 6-1, 6-2, după un meci care a durat numai 64 de minute.
Pentru reprezentanta României a fost una din cele mai clare victorii din ultima vreme. Monica Niculescu a obținut și prima victorie din 2017 în fața unei jucătoare de Top 10, astfel că își va continua aventura în Beijing. În turul 2, Monica o va înfrunta pe învingătoarea partidei Shelby Rogers și Shuai Peng.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER