Victorii în paralel pentru Sorana Cîrstea și Irina Begu: cele două i se alătură Simonei Halep pe tabloul principal de la Toronto
Sorana Cîrstea (54 WTA) și Irina Begu (38 WTA) s-au calificat, duminică, pe tabloul principal al turneului de la Toronto (Canada), dotat cu premii în valoare totală de 2,434,389 de dolari. Cele două i se alătură astfel Simonei Halep, singura tricoloră al cărei clasament i-a asigurat prezența direct pe main draw.
Sorana, mai tare decât Camila
Cîrstea a reușit prima victorie a carierei în fața italiencei Camila Giorgi (83 WTA), scor 6-4, 6-4, după o oră și 18 minute de joc, la capătul unui duel echilibrat, în care sportiva din Târgoviște a reușit să facă diferența pe final de set. Sorana a avut nevoie de trei break-uri pentru a se impune în manșa inaugurală, primele două desprinderi nefiind decisive. Românca a condus cu 2-0 și 4-2, însă Giorgi a egalat de fiecare dată. Cu procentaj net mai bun la frecvența primului serviciu (60% față de 42%), Sorana a reușit cu un sprint în final de prim set să se desprindă la 1-0 pe tabelă, în 37 de minute.
După ce în primele patru game-uri ale setului doi, ambele jucătoare și-au menținut avantajul serviciului, a urmat seria jocurilor câștigate de jucătoarea aflată la retur. Giorgi a luat inițiativa, cu un break la zero. Sorana a răspuns și și-a recuperat game-ul, dar nu a putut să câștige și pe serviciu. Continuând evoluția bună la retur, Sorana a egalat la 4-4, scor la care jucătoarea pregătită de Marius Comănescu a făcut diferența cu un game uriaș pe serviciu, în care și-a menținut avantajul deși a salvat două mingi de break. Giorgi a acuzat șocul și a pierdut la mare luptă al treilea break consecutiv pe serviciu și, implicit și partida, după cel mai lung joc în meci (12 puncte).
Begu, victorie în paralel
De partea cealaltă, Irina Begu a trecut, într-o oră și 22 de minute, de australianca Lizette Cabrera, ocupanta poziției a 160-a în clasamentul WTA, scor 6-4, 6-2.
Meciul a început cu patru game-uri câștigate consecutiv contra serviciului, La 2-2, Cabrera a reușit să își apere în premieră serviciul, iar cursul primului set s-a schimbat. Irina a servit bine, a egalat și a luat apoi break-ul decisiv, în game-ul cu numărul șapte. Cu doar trei puncte cedate mai apoi pe serviciu, Irina a câștigat primul set, 6-4, în 37 de minute. Deși a cedat break și în setul doi, Irina și-a impus valoarea și a închis partida cu 6-2.
- În ultimul tur al calificărilor pentru Rogers Cup se află și Patricia Țig, care va juca împotriva croatei Donna Vekic (51 WTA). Ana Bogdan a fost eliminată de rusoaica Ekaterina Alexandrova (90 WTA).
- Tabloul principal de la Rogers Cup se joacă începând de luni, în perioada 7-13 august, la Toronto.