Ambele reprezentante ale României care s-au înscris în turneul WTA de la Florianopolis (hard), dotat cu premii în valoare de 250.000 de dolari, au acces luni seară în optimile de finală! Irina Begu (31 WTA), a doua favorită a competiției, a trecut cu ceva emoții de Laura Pigossi (Brazilia, 384 WTA), scor 3-6, 6-3, 6-4, în timp ce Ana Bogdan (127 WTA) a defilat la debutul în Brazilia, învingând-o pe Alexandrina Naydenova (Bulgaria, 276 WTA) cu scorul de 6-2, 6-4.
Begu a revenit după ce a fost condusă cu set și break
Probabil că Irina Begu nu se aștepta ca o jucătoare din afara Top 300 WTA să îi pună probleme încă din primul tur, dar Laura Pigossi a fost extrem de determinată ținând cont că a evoluat acasă. Jucătoarea intrată pe tablou din postura de lucky loser a surprins pe toată lumea după ce a câștigat primul set fără ca Irina să-i facă break. Pigossi a avut chiar și 2-0 în actul secund, moment în care Begu s-a trezit și a început să intre în controlul meciului. Românca a egalat la seturi după ce a câștigat de 3 ori pe serviciul adversarei, iar outsidera nu a mai rezistat nici în decisiv, scor final 3-6, 6-3, 6-4.
Victorie de moral pentru Bogdan
Ana Bogdan s-a calificat pentru a treia oară în acest sezon în turul al doilea al unui turneu WTA, după o victorie convingătoare. Ana nu i-a oferit nicio șansă bulgăroaicei Alexandrina Naydenova, câștigând în minimum de seturi un meci care a durat o oră și 20 de minute. Bogdan a început la fel ambele manșe, cu game câștigat pe serviciul adversarei, iar Naydenova nu a mai putut ține pasul cu românca. Ana Bogdan și-a pierdut serviciul de doar două ori în meciul de aseară, a reușit nu mai puțin de 6 break-uri, iar scorul final a fost unul clar: 6-2, 6-4.
Cu cine se duelează româncele în optimi
Ana Bogdan nu a avut prea mare noroc la tragerea la sorți, pentru că în optimile de finală se va duela cu principala favorită a turneului de la Florianopolis, Jelena Jankovic (Serbia, 29 WTA), într-un meci programat marți seară, după ora 23:30. Tot astăzi se va lupta pentru un loc în sferturi și Irina Begu, bucureșteanca înfruntând o altă reprezentantă a gazdelor, pe Paula Goncalves (177 WTA), de la ora 17:30.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER