Halep a început pregătirea la Miami (SUA), acolo unde va evolua în cadrul turneului Premier Mandatory programat în perioada 21 martie – 2 aprilie. Recuperată după o accidentare, dar afectată din cauza eliminării premature de la Indian Wells, sportiva în vârstă de 25 de ani le-a transmis un mesaj fanilor care o susțin necondiționat în această perioadă neagră a carierei.
Simona s-a acomodat deja cu terenurile de la Miami, care au o suprafață ceva mai rapidă decât cele de la Indian Wells. După ce a cedat în turul trei în deșertul californian (3-6, 3-6 cu Kristina Mladenovic), constănțeanca pare pregătită să își apere sfertul atins anul trecut la Miami. Simona s-a antrenat alături de Darren Cahill înaintea competiției dotate cu 7 milioane de dolari, iar organizatorii i-au filmat pe cei doi și au postat clipul pe contul oficial de Twitter al turneului. Pentru ca indicațiile să fie înțelese mai bine de eleva sa, Darren s-a folosit și de tehnologia din dotare.
Replaying that @Simona_Halep serve on the 📱@darren_cahill pic.twitter.com/iNyWrmT0v5 — Miami Open (@MiamiOpen) 17 martie 2017
Replaying that @Simona_Halep serve on the 📱@darren_cahill pic.twitter.com/iNyWrmT0v5
— Miami Open (@MiamiOpen) 17 martie 2017
Chiar dacă au existat și persoane care au criticat-o după startul slab de sezon, Halep a fost încurajată în permanență de fanii ei înfocați. De la Miami, Simona s-a simțit datoare să le mulțumească acestoria printr-un mesaj postat pe Instagram: „Back in business. Nu dau atenție numai mesajelor negative, citesc cu mare drag, mereu, mesajele voastre pozitive și vreau să vă spun că apreciez enorm faptul că îmi sunteți alături, ca pierdeți nopți pentru meciurile mele, chiar dacă nu prea mai câștig în ultima perioadă. Sunt și perioade grele în viața unui sportiv, însă acum mă simt foarte bine și încerc să îmi regăsesc forma cea mai bună pe teren. Însă trebuie răbdare și timp… Vă mulțumesc din nou pentru susținere”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER