VIDEO | Simona Halep apare într-o nouă reclamă spectaculoasă lansată de Adidas: „Jocul meu este puternic, exploziv, agil”

This browser does not support the video element.

Adidas valorifică la maximum imaginea uneia dintre cele mai bune tenismene pe care o sponsorizează în acest moment, Simona Halep (4 WTA)! Jucătoarea din Constanța apare într-o nouă reclamă pe care compania de echipament sportiv a lansat-o cu două săptămâni înaintea noului sezon.

În spotul filmat pe un teren de tenis, Halep intră motivată la antrenament și execută cu multă pasiune loviturile care au făcut-o celebră. Simona le și dezvăluie fanilor principalele ei calități, printre care se numără acuratețea, forța, explozia sau agilitatea.

Deși e pauză competițională, Simona nu se antrenează doar în reclame. Ea va pleca în aceste zile în Australia, acasă la antrenorul Darren Cahill, pentru a se pregăti în vederea primului turneu din 2017, Shenzhen (2-8 ianuarie).

Publicat: 16 12. 2016, 08:59
Actualizat: 16 12. 2016, 09:00