VIDEO | Simona Halep are puterea să zâmbească după ce a pierdut în fața Elisei Mertens: „Orice înfrângere e mai dulce când primești …”

Simona Halep a ratat ocazia să ridice primul trofeu din acest sezon, s-a încurcat în finala turneului de la Doha, în fața jucătoarei din Belgia, Elise Mertens. Sportiva clasată pe locul 21 WTA a câștigat în trei seturi, 6-3, 4-6, 3-6, iar finalul meciului, fostul lider mondial a zâmbit. Tristă din cauza înfrângerii, Halep a avut însă puterea să aibă un discurs frumos și plin de optimism. 

„Aș fi vrut să câștig acest trofeu frumos, dar nu am putut. Felicitări Elise, ai fost jucătoarea mai bună astăzi. A fost o săptămână minunată, dar obositoare, după meciurile din Fed Cup.
 
Mulțumesc celor care au organizat acest turneu și tuturor celor care m-au susținut. Vin de fiecare dată cu inima deschisă aici, de aceea poate că reușesc să joc cel mai bun tenis al meu„, au fost cuvintele Simonei Halep, la finalul meciului. 

Jucătoarea din Constanța a primit un cadou care nu a lăsat-o să fie supărată nici după ce a părăsit arena.

Simona a „urcat” pe contul ei de Instagram un filmuleț în care nepoțica ei îi transmite un mesaj plin de emoție: „Te iubesc foarte, foarte mult. Îți trimit bezea„. 

Orice înfrângere e mai dulce când primești un asemenea video„, a completat Simona, la filmulețul primit. 

Pe Simona Halep o așteaptă acum turneul din Dubai, care se va desfășura în perioada 17-23 februarie, acolo unde va participa începând cu turul doi, cu învingătoarea din meciul jucat între Eugenie Bouchard și Vera Lapko. 

O să merg și o să joc. Nu am nicio accidentare, sunt doar obosită și sper în două zile să îmi revin„, au fost cuvintele lui Halep, după finala de la Doha, pentru Digi Sport. 

 

 

Publicat: 17 02. 2019, 09:08
Actualizat: 17 02. 2019, 09:15