La Singapore, în etapa a doua, Simona Halep a făcut unul dintre cele mai proaste meciuri ale acestui an. Incapabilă să reziste în schimburile lungi impuse de Wozniacki, cu o viteză în minus mai tot timpul, liderul mondial a cedat clar, 0-6, 2-6, iar la conferința de presă de după meci a explicat motivele unei înfrângeri neașteptat de dureroase.
Simona recunoaște că a prins o zi proastă, că s-a grăbit de foarte multe ori, iar explicația pentru înfrângere stă în numărul mare de greșeli neforțate pe care le-a făcut: „Cred că a fost una dintre zilele mele proaste. Am făcut prea multe greșeli. Am făcut și câteva puncte bune, dar am greșit prea mult pentru a câștiga meciul. După primul set, am crezut că pot reveni, dar a fost prea târziu. Nu am simțit mingea, nu știu de ce. Terenul a fost lent și am vrut să lovesc mingea mult prea puternic.
Îi acord credit pentru victorie, a jucat foarte bine, dar și eu am greșit prea mult. Dacă aș fi ținut mingea mai mult în joc, ar fi fost mai bine pentru mine. Știam că e o adversară foarte puternică, dar știam și că jocul ei e de regularitate, să mă pună în dificultate. Știam că am o șansă în fața ei, dar îmi păstrez opinia. Am greșit prea mult și asta a fost cheia meciului”, a spus Simona, la conferința de presă susținută imediat după înfrângerea categorică în fața lui Wozniacki.
Halep i-a dat dreptate lui Cahill, care i-a recomandat, în timpul meciului, să nu se mai grăbească, apoi a vorbit despre tactica pusă la cale pentru meciul cu Svitolina, decisiv pentru calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor: „Cred că Darren a avut dreptate când mi-a spus să stau mai mult în puncte și să nu mă grăbesc, dar, la acel moment, nu puteam simți mingea. Am încercat, m-am luptat, nu am renunțat, dar chiar nu am putut simți mingea astăzi.
Nu mă gândesc la calificare, mă gândesc doar să joc mai bine decât am făcut-o astăzi. De fiecare dată când intru pe teren îmi propun să fiu mai bună decât în meciul trecut. Pentru meciul cu Svitolina trebuie să mă calmez, să țin mingea mai mult în joc și s-o fac pe ea să alerge mai mult”, a adăugat Simona.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER