VIDEO Verdasco i-a înjurat pe francezi, la Nisa! Cum îl vor primi la Roland Garros?

Fernando Verdasco și-a cerut scuze publicului francez, după ce
în finala turneului de la Nisa, pierdută în fața lui Gasquet, scor
3-6, 7-5, 6-7, a înjurat spectatorii care îl șicanau. Fanii erau,
evident, de partea compatriotului lor, dar asta nu justifică sub
nicio formă comportamentul lor (a nu se înțelege că tenismenul
iberic a avut vreun drept să reacționeze așa cum a făcut-o,
dimpotrivă).

Era un spectator care mă insulta. Am făcut o dublă
greșeală, s-a ridicat și a început să se bucure. Când vorbeam de
francez mă refeream la acel individ. Publicul te huiduie tot
timpul. S-au comportat foarte rău cu mine. Toți mă fluierau și
strigau de fiecare dată când greseam. Chiar unii oameni francezi
s-au apropiat de mine după meci și mi-au spus că publicul s-a
comportat foarte urât
„, a explicat tenismenul iberic
într-un comunicat de presă.

Verdasco îl întâlnește astăzi, în primul tur al Turneului de la
Roland Garros pe rusul Igor Kunitsyn și este de așteptat ca fanii
francezi să îi facă o primire „specială” spaniolului.

Vezi aici reacția lui Verdasco din partida contra lui
Gasquet

Publicat: 25 05. 2010, 11:58
Actualizat: 25 05. 2010, 13:22