Alexandra Cadanțu a pierdut, duminică seara, finala de la Monterrey (Mexic), 4-6, 4-6 cu Timea Babos (Ungaria). Ea a devenit a opta româncă din noul val al tenisului românesc care a ajuns până în ultimul act într-o competiție WTA.
Tenisul feminin românesc continuă să facă valuri pe tot mapamondul. Ultima săptămână i-a aparținut Alexandrei Cadanțu, jucătoarea care în numai două sezoane a avut o ascensiune fulminantă, reușind un salt de aproximativ 600 de locuri spre finalul anului trecut. După un start de 2012 timid, Candanțu și-a regăsit ritmul în Mexic, la Monterrey, unde a înșirat victorii care au propulsat-o până în finală.
În ultimul act, românca a cedat în fața unguroaicei Timea Babos, însă tot parcursul Alexandrei poate fi privit în acest moment ca unul de excepție, mai ales că turneul s-a jucat pe hard, o suprafață nu tocmai familiară ei. Cifrele de pe urma săptămânii petrecute la Monterrey sunt cele mai relevante în cazul Alexandrei: cel mai mare premiu încasat vreodată, 19.000 de dolari, și cea mai bună poziție ocupată în WTA, locul 82.
Alexandra a devenit a opta româncă ajunsă într-o finală WTA în ultimii cinci ani. Cîrstea și Dulgheru sunt singurele care au și câștigat turnee.
Finale românești în ultimii 5 ani în WTA
Monica Niculescu finală 2011 (Luxemburg) Sorana Cîrstea finală 2007 (Budapesta) victorie 2008 (Tashkent) Simona Halep finală 2010 (Fes) finală 2011 (Fes) Irina Begu finală 2011 (Marbella) finală 2011 (Budapesta) Alexandra Dulgheru victorie 2009 (Varșovia) victorie 2010 (Varșovia) Alexandra Cadanțu finală 2012 (Monterrey) Edina Gallovits finală 2007 (Budapesta) Raluca Olaru finală 2009 (Bad Gastein)
Româncele în WTA
Loc Puncte 28. Niculescu 1.960 48. Cîrstea 1.231 50. Halep 1.200 53. Begu 1.152 57. Dulgheru 1.074 82. Cadanțu 793 103. Gallovits 660
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER