Visează la numărul unu mondial „cât mai rapid”: apariție-surprinză pe lista rivalelor Simonei Halep pentru 2016
La 30 de ani, un fost număr unu WTA anunță că vizează din nou fotoliul de lider mondial – „cât mai rapid„, fixându-și ca obiectiv poziția pe care o atacă în sezonul 2016 și Simona Halep. Singurul lider mondial al tenisului feminin care a ajuns în fruntea circuitului WTA fără a a fi jucat anterior vreo finală de turneu de Mare Șlem (august 2008), Jelena Jankovic, a anunțat cu ocazia unei conferințe de presă organizate în cadrul circuitului demonstrativ Champions Tennis League că a depășit problemele care i-au dus rezultate și jocul într-o zonă cenușie, anunță presa indiană.
„Să revin în frunte, să îmi îmbunătățesc jocul și să fiu în formă bună – acestea sunt principalele mele obiective„. Jucătoarea din Serbia care părăsea Top 10-le la finalul lui 2013, a încheiat actualul sezon pe locul 21, în mare parte grație unor rezultate mai bune în Asia, însă în ciuda unei finale jucate la Indian Wells (cedată la mare luptă, în set decisiv în fața Simonei Halep), relevant pentru sezonul modest al lui jankovic este faptul că primul dintre cele titluri stagionale a venit într-un concurs ITF, la Nanchang (China) – turneu care a aliniat la start doar două jucătoare din Top 100 (favorita doi a fost Saisai Zheng – 66 WTA la acel moment) și doar trei jucătoare din afara Asiei, pe un tablou principal cu 32 de poziții.
„JJ” a explicat însă că accidentările au fost principalul obstacol, având mari probleme în a gestiona atât perioadele efective de inactivitate, dar și revenirile în circuit. „Accidentările m-au oprit nu doar fizic, ci și mental. De fiecare dată când am revenit, a trebuit să o iau de la zero. Dar în ultimele luni, am reușit să îmi redobândesc constanța„, a punctat Jankovic, cea care în trecut s-a antrenat și cu Andrei Pavel.
Serena Williams rămâne regina circuitului feminin, având un avans de 3.885 de puncte în fața ocupantei locului doi, Simona Halep, la final de 2015, în ciuda faptului că și-a încheiat sezonul imediat după US Open.