Ana Bogdan (111 WTA), a doua favorită a turneului de catgeorie 125 K Series de la Mumbai (India), a debutat pe tabloul principal cu o victorie netă, scor 6-1, 6-1 în fața Victoriei Rodriguez (261 WTA, Mexic).
Românca a defilat în primul set, având două mingi de break chiar în acel unic game de la 4-0 adjudecat de Rodriguez.
În setul doi, Ana Bogdan a câștigat din nou primele patru game-uri, apoi și-a cedat serviciul, înainte de a pune pe tabelă alte două game-uri consecutive. Românca a încheiat meciul în 55 de minute și și-a asigurat prezența în optimi, unde o va întâlni pe franțuzoaica Alize Lim (306 WTA).
Ana Bogdan încearcă să își asigure prezența direct pe tabloul principal de la Australian Open.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER