Wim Fissette trimite „săgeți” către Halep și o laudă pe Konta: „Diferența e că Johanna…”

  • Wim Fissette, fostul antrenor al Simonei Halep, a atacat-o indirect pe jucătoarea din Constanța! După succesul pe care l-a avut împreună cu Johanna Konta la Miami, belgianul a vorbit despre diferențele de atitudine ale celor două rivale.

Wim, antrenorul care a pregătit-o pe Simona în 2014, a făcut o comparație prin care a scos în evidență faptul că, spre deosebire de româncă, Johanna Konta, actuala sa elevă, își antrenează și partea mentală: „Sunt jucătoare diferite, fiecare cu obiceiurile ei. Diferența e că Johanna a fost foarte concentrată asupra modului în care să-și controleze emoțiile pe teren. Lucrează cu un psiholog, face exerciții seara, înainte de somn, dimineața, chiar și pe teren. Folosește diferite trucuri pentru a rămâne puternică din acest punct de vedere. Evident, este o jucătoare care a înțeles că este foarte important să-ți controlezi emoțiile”, a declarat Fissette pentru WTA Podcast Insider, după ce Konta a învins-o pe Wozniacki , scor 6-4, 6-3 în finala de la Miami.

În drumul ei către trofeu, Konta a învins-o chiar pe Halep, scor 3-6, 7-6, 6-2 în „sferturi”, iar Fissette a dezvăluit și alte calități pe care „Jo” le posedă: „Este foarte profesionistă, face chiar mai mult decât îi cer. De asemenea, este foarte disciplinată. Johanna este una dintre cele mai profesioniste jucătoare din circuit, vrea să facă totul perfect, inclusiv când vine vorba despre nutriție”. Sub bagheta lui Wim Fissette, britanica Johanna Konta are o ascensiune formidabilă: ea a câștigat la Miami primul turneu Premier Mandatory al carierei, urcând pe locul 7 în lume. Tot Wim a călăuzit-o spre elita tenisului mondial și pe Simona Halep, dar constănțeanca l-a dat afară pe acesta la capătul unui sezon în care a disputat finala de la Roland Garros.

 

 

Publicat: 04 04. 2017, 11:29
Actualizat: 04 04. 2017, 11:40