Wimbledon 2019. Când se joacă partida Simona Halep – Mihaela Buzărnescu

Organizatorii de la Wimbledon 2019 au anunțat programul pentru ziua a treia, în care vom avea și un super-meci pentru tenisul românesc, întâlnirea dintre Simona Halep și Mihaela Buzărnescu.

Cele două reprezentante se vor afla față în față pe terenul nr. 2, în jurul orei 15:00. Simona Halep și Mihaela Buzărnescu vor aștepta după partida din turneul masculin, Stanislas Wawrinka – Reilly Opelka.

„Dacă ar fi să spui că Mihaela o poate învinge pe Simona, atunci aici, la Wimbledon, s-ar întâmpla, mai ales că Halep a avut câteva momente dificile cu glezna stângă. Am putea spune că presiunea este pe Simona Halep, iar ea se poate reduce în funcție de cât de apropiate sunt cele două. Dacă sunt foarte bune prietene, atunci presiunea va fi una foarte mare și cea mai bună va învinge.

Dacă nu sunt prietene apropiate, atunci presiunea va fi pe Simona. Le vom vedea pe Simona, cea mai de succes tenismenă a României, și Buzărnescu, care a avut parte de o carieră grea, dar care este o stângace periculoasă, care lovește mingea puternic. Eu cred că totul se va reduce la bătălia psihologică dintre ele”, a spus Mats Wilander, potrivit Eurosport, înaintea acestei întâlniri de gradul zero pentru publicul din România.

 

Publicat: 02 07. 2019, 18:25
Actualizat: 02 07. 2019, 19:56