Wimbledon 2019 | Cori Gauff, fără emoții înaintea meciului cu Simona Halep: „Am urmărit-o foarte mult”. Ce spune despre stilul româncei

Simona Halep (7 WTA) s-a calificat, vineri, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, iar fostul lider mondial o va întâlni în această fază pe revelația turneului, americanca de 15 ani Cori Gauff (313 WTA).

Gauff a uimit lumea tenisului la turneul de la Wimbledon, venind din calificări și eliminând alte trei jucătoare mult mai bine clasate, la vârsta de doar 15 ani. Americanca spune că a urmărit-o foarte mult pe Simona Halep, astfel că nu va avea emoții la meciul din optimile de finală.

„Am urmărit-o foarte mult. Nu am jucat și nici nu m-am antrenat cu ea, deci nu știu exact cum se va simți mingea, dar cunosc foarte bine stilul ei de joc doar din ceea am văzut. Simona este o jucătoare diferită față de tot ceea am întâlnit până acum. Fiecare meci e diferit, dar nu cred că va schimba cu ceva faptul că ea este cap de serie”, a declarat Cori Gauff, la conferința de presă de după meciul cu Polona Hercog.

După trei victorii obținute în calificări, americanca a câștigat alte trei partide pe tabloul principal: 6-4, 6-4, contra lui Venus Williams (44 WTA), 6-3, 6-3, împotriva Magdalenei Rybarikova (139 WTA) și 3-6, 7-6 (7), 7-5, în jocul cu Polona Hercog (60 WTA).

Simona Halep și Cori Gauff se vor întâlni în faza optimilor de finală la Wimbledon 2019. Data și ora partidei urmează să fie stabilite ulterior de către organizatori.

 

Publicat: 06 07. 2019, 12:09
Actualizat: 06 07. 2019, 12:10