Wimbledon 2019 | Serena Williams, nerăbdătoare înainte de finala cu Simona Halep: „Mereu avem meciuri grele, abia aștept! A jucat incredibil”
Simona Halep – Serena Williams e marea finală de la Wimbledon 2019, după ce românca a trecut fără emoții de Elina Svitolina (6-1, 6-3), iar americancan a învins-o fără drept de apel pe Barbora Strycova (6-1, 6-2). Serena (37 de ani, 10 WTA) a vorbit, la finalul victoriei sale, despre confruntarea cu Simona, din ultimul act de la All England Club.
„A jucat incredibil (n.r. – Halep, cu Svitolina), mereu avem partide grele, dar de abia aștept meciul cu ea!”, au fost cuvintele rostite de Serena Williams la adresa Simonei Halep, în direct la Eurosport, după partida cu Strycova.te
Simona Halep și Serena Williams s-au întâlnit ultima dată la începutul anului, la Australian Open, când sportiva din SUA s-a impus cu 6-1, 4-6, 6-4. Sportiva din Constanța e prima jucătoare din România care ajunge în finală la Wimbledon! Simona mai are o semifinală în palmares la Wimbledon, în 2014, pierdută cu Eugenie Bouchard.
Serena Williams conduce la întâlnirile directe cu Simona Halep, scor 9-1. Singura victorie a Simonei s-a produs la Turneul Campioanelor, în 2014, scor 6-0, 6-2.