Wimbledon 2019 | Un nou turneu mare pentru Filip Jianu? După semifinale la Australian Open și sferturi la Roland Garros, puștiul român a început cu dreptul și la All England Club

Filip Jianu (17 ani) a obținut, sâmbătă, calificarea în turul secund al probei masculine de juniori de la Wimbledon, după ce a trecut de britanicul Toby Samuel (17 ani), scor 7-5, 7-6 (2), într-o partidă care a durat o oră și 23 de minute.

În prima partidă a zilei de pe terenul 15, Filip Jianu a avut parte de un meci foarte echilibrat. În primul set, diferența a fost făcută în penultimul game, când românul a fructificat prima minge de break avută. De asemenea, actul secund a fost decis în tie-brek, unde românul s-a impus categoric, scor 7-2.

În turul următor al probei de juniori de la Wimbledon, Filip Jianu îl va înfrunta pe italianul Flavio Cobolli (17 ani).

Filip Jianu a avut rezultate remarcabile la turneele de Mare Șlem din acest an destinate juniorilor. Românul a ajuns până în semifinale la Australian Open, iar la Roland Garros a atins faza sferturilor de finală.

 

Publicat: 06 07. 2019, 15:32
Actualizat: 06 07. 2019, 15:33