Wimbledon în cifre: căpșune, șampanie și spectacol pe iarbă
Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.
Wimbledon, al treilea Grand Slam din calendar și cel mai vechi turneu de tenis din lume, este și o uriașă fabrică de făcut bani. Iarba uniformizată la 8 milimetri găzduiește meciuri încântătoare și dramatice, dar farmecul nu este generat numai de spectacolul sportiv. O tradiție culinară care a fost împământenită la „All England Club”, complexul de la Wimbledon, generează profituri gigantice. Cumpărăturile efectuate de 486.898 de spectatori care urmăresc tenis de la fața locului în cele 13 zile de concurs le oferă organizatorilor, de asemenea, o sursă importantă în acoperirea premiilor-record pe plan mondial. Și din porțiile de mâncare și din paharele de băutură se strâng o parte din cele 25 de milioane de lire sterline (31 de milioane de euro) pentru recompensele totale acordate jucătorilor (dintre care 1,76 milioane de lire sterline, echivalentul a 2,2 milioane euro, este premiul pentru campionii de la simplu).
Căpșunele și frișca, desertul tradițional
Cel mai cunoscut obicei al iubitorilor de tenis britanici este reprezentat de consumul de căpșune cu frișcă. Prețul unei astfel de porții este de 2,5 lire sterline (3,1 euro), iar comercianții estimează că se vor vinde în total 28 de tone de căpșune. Fructele vor fi însoțite de peste 7.000 de litri de frișcă și astfel s-ar obține încasări de 300.000 de lire sterline (375.000 de euro).
De asemenea, consumul de băuturi calde este preferat de privitorii de la Wimbledon. 350.000 de cești cu ceai și cafea sunt servite anual spectatorilor, la un preț de 2,1 lire sterline (2,6 euro) pentru un ceai și 2,3 lire sterline (2,9 euro) pentru o cafea. Chiar dacă mulți fani consideră costul lichidelor prea ridicat și își aduc coșurile de picnic cu mâncare și băutură de acasă, încasările organizatorilor din vânzarea ceaiului și a cafelei ating 700.000 de lire sterline (875.000 de euro).
Vremea din capitala Angliei este una ploioasă, dar soarele își face în dese rânduri apariția deasupra terenurilor. O atmosferă care determină spectatorii însetați să consume 250.000 de sticle cu apă de-a lungul fiecărui turneu, la un preț de o liră (1,25 euro) pentru fiecare doză.
Pimms, un cocktail de 5,75 milioane de euro
Un alt lichid celebru la „All England Club” este Pimms, un cockÂtail din suc de fructe, gin și condimente, care se vinde la prețul de 20 de lire sterline (25 de euro) și care până la sfârșitul turneului este băut într-o cantitate mare: 230.000 de carafe, ceea ce înseamnă 4,6 milioane de lire sterline (5,75 milioane de euro).
Nici berea nu putea lipsi de la Wimbledon, fiind un lichid preferat în Insulă: 100.000 de halbe de bere, prețul uneia fiind de 4,4 lire sterline (5,5 euro). Dacă tragem linie, obținem 440.000 de lire sterline (550.000 de euro) provenite numai din vânzarea băuturii cu hamei. Pentru consumul acestor produse, în incinta „All England Club” sunt amplasate 20 de centre comerciale, printre care baruri, restaurante și cafenele.
Chiar și așa, oamenii pot economisi bani aducându-și băutura de acasă, însă într-o anumită limită. Spectatorilor le este permisă intrarea în complex cu o singură sticlă de vin sau cu 500 de mililitri de bere.
Mingile starurilor, vândute spectatorilor
O altă idee interesantă a organizatorilor este punerea la dispoziție, către public, a mingilor cu care Roger Federer, Novak Djokovic, Simona Halep și ceilalți tenismeni joacă în fiecare zi. O astfel de minge poate fi achiziționată cu 3 lire sterline (3,75 euro) sau – la promoție – două mingi la 5 lire sterline (6,25 euro).
Fanii care vor să cumpere bilete la Wimbledon trebuie să se înscrie pe internet, fiind selectați apoi în mod aleatoriu de un calculator. În fiecare an există patru cereri pentru fiecare tichet, care pe Arena Centrală costă între 450 de lire sterline (562 euro) și 3.200 de lire sterline (4.000 de euro), în funcție de ziua de concurs.