Nadal l-a învins pe Roger Federer și a câștigat penru prima oară în carieră trofeul la Australian Open.
Numărul unu mondial s-a impus la capătul unui meci cu adevărat fabulos, în cinci seturi, 7-5, 3-6, 7-6, 3-6, 6-2.
Dacă semifinala dintre Matador și Verdasco a fost una a superlativelor, partida de azi nu are termen de comparație. Poate doar ultimul act de la Wimbledon 2008, când Rafa, după ce a condus cu 2-0 la seturi s-a văzut împins în decisiv de un elvețian care nu voia să renunțe sub nicio formă la coroana cu lauri a Imperiului Britanic. Atunci, ca și acum, câștig de cauză a avut spaniolul. Dacă decisvul de la Wimbledon a fost de un dramatism fantastic, ultimul set din disputa de azi a fost rapid tranșat de spaniol.
Blogul lui Daniel Marton: Goodfellas
Ibericul s-a recuperat bine după meciul din semifinale, când a stat pe teren mai mult de cinci ore de joc. Deși în unele momente a dat senzația că este foarte obosit ( a beneficiat și de o zi de odihnă mai puțin decât adversarul de azi), în cele din urmă ambiția și determinarea Matadorului au creat, din nou, diferența.
Prin victoria de azi, spaniolul cucerește al șaselea turneu de Grand Slam, după ce s-a impus în patru rânduri la Roland-Garros (2005, 2006, 2007, 2008) și la Wimbledon (2008).
Tenismenul spaniol a dovedit încă o dată că este un adevărat coșmar pentru Federer. Grație partidei de azi, Rafa a dus scorul întâlnirilor directe la 13-6. Din cele 13 meciuri disputate între cei doi, Matadorul a câștigat de nu mai puțin de 10 ori în finale. Frustrarea e cu atât mai mare pentru FedEx, având în vedere că dacă s-ar fi impus la Melbourne l-ar fi egalat pe Pete Sampras la numărul de turnee de Grand Slam.
De notat că prezența lui Federer în ultimul act de la Australian Open a reprezentat a 15-a finală din ultimele 16 ale turneelor de Grand Slam. Expresul din Basel a înregistrat cinci înfrângeri, toate în fața lui Nadal. Rafa a disputat opt finale, din care a câștigat șase și a pierdut două, acestea din urmă în fața lui Federer ( în 2006 și 2007 la Wimbledon)
Rafa a devenit, odată cu victoria de azi, primul jucător de tenis provenit din Spania, care cucerește turneul de la Antipozi.
Festivitatea de premiere a fost una cu adevărat copleșitoare. Primul a trebuit să vorbească numărul doi mondial, dar acesta era atât de afectat de pierderea meciului, încât a plâns preț de trei minute neîncetat. Într-un final, el și-a găsit cu greu cuvintele.
"Nu vreau să am eu ultimul cuvânt, așa că trebuie să mă adun; tipul ăsta merită să aibă această onoare. Vreau să-l felicit pentru sezonul încheiat și să-i urez baftă. Vă mulțumesc și vouă și ne vedem la anul.", a spus sec Federer.
De partea cealaltă, Nadal a ținut să-l complimenteze pe adversar și să-l încurajeze: "Vreau să-mi cer scuze lui Federer pentru că văd câtă suferință i-am provocat. Știu cât de importantă era victoria asta pentru el, dar sunt convins că va avea ocazia la un moment dat să îl întreacă pe Sampras. E întotdeauna o plăcere să joc împotriva lui. Au fost două săptămâni incredibile pentru mine, ne vedem anul viitor! Vă mulțumesc."
Â
articol scris de Cristian Mihala
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER