Alexandra Dulgheru, cap de serie la Wimbledon
Jucătoarea Alexandra Dulgheru, locul 32 WTA, va fi penultima
favorită (numărul 31) la turneul de Grand Slam de la Wimbledon,
fiind singurul sportiv din România cap de serie pe tablourile
principale de simplu seniori.
România va fi reprezentată la simplu, la Wimbledon, de Dulgheru,
Sorana Cîrstea, Raluca Ioana Olaru și Edina Gallovits, în timp ce
la masculin va participa numai Victor Hănescu.
Monica Niculescu și Simona Halep pot accede pe tabloul principal
dacă vor trece de calificări.
Organizatorii turneului londonez nu țin cont în totalitate de
ierarhiile WTA și ATP în stabilirea listei capilor de serie, astfel
că în turneul masculin principalul favorit este elvețianul Roger
Federer, numărul 2 ATP, și nu spaniolul Rafael Nadal, liderul
clasamentului jucătorilor profesioniști. Un alt beneficiar al
acestui principiu este Lleyton Hewitt, cap de serie numărul 15,
deși ocupă locul 26 ATP.
La feminin, s-a ținut cont de ierarhia WTA, cu o singură excepție,
Francesca Schiavone, locul 6 mondial, devenită a cincea favorită a
turneului. Surorile Serena și Venus Williams, care ocupă în această
ordine primele două locuri în ierarhia WTA, își păstrează pozițiile
și pe lista capilor de serie.
Cu ce scor se
va termina urmatoarea partidă de la CM? Pariază acum și poți
căștiga un TV LED Philips
Sursa: Mediafax