Ana Bogdan a câștigat cel mai mare premiu al carierei și a depășit-o pe Simona Halep în clasament, după calificarea în turul trei la Wimbledon! Lovitură uriașă dată de româncă
Ana Bogdan (România, 57 WTA) a dat cea mai importantă lovitură financiară a carierei, după ce a învins-o pe Alycia Parks (SUA, 51 WTA și s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon!
Ana Bogdan a înregistrat o triplă premieră, joi, după ce a revenit superb în fața Alyciei Parks! Românca nu doar că s-a calificat pentru prima oară în carieră în turul trei la Wimbledon, ci și-a asigurat și cel mai mare cec de până acum. De asemenea, Bogdan a atins un nou maxim al carierei: locul 46 în clasamentul live.
Ana Bogdan a câștigat cel mai mare premiu al carierei după calificarea în turul trei la Wimbledon! Lovitură uriașă dată de româncă
Ana Bogdan va încasa un premiu uriaș, în valoare de 151.960 de euro, dar și 130 de puncte în clasamentul WTA, după ce a acces în turul al treilea de la Wimbledon! Bogdan a revenit superb după ce a cedat primul set cu 6-1, adjudecându-și în stil de mare campioană următoarele două manșe, cu 6-3, 6-2.
Acesta este cel mai mare cec primit de Ana Bogdan la un turneu de tenis, peste cele de la Roland Garros 2021 (a încasat 126.000 de euro pentru prezența în turul al treilea) și Australian Open 2018 (a câștigat 117.357 de euro pentru calificarea în aceeași fază a competiției).
Dacă o va elimina și pe Lesia Tsurenko (Ucraina, 60 WTA) și va merge în optimile de finală de la Wimbledon, premiul Anei Bogdan se va ridica la 240.120 de euro.
Ana Bogdan a depășit-o și ea pe Simona Halep în clasamentul WTA
Ana Bogdan a atins un nou maxim al carierei grație performanței de la Wimbledon 2023, ajungând pe poziția 46 în lume! Astfel, sportiva din Sinaia i-a luat fața Simonei Halep, aflată pe poziția 54 în ierarhia live a WTA.
Astfel, după ce a fost timp de 10 ani prima „rachetă” a României în circuitul WTA, Simona Halep a ajuns într-o situație incredibilă, devenind abia a patra tricoloră din WTA. Iar Simona riscă să iasă în curând din clasament, întrucât își va pierde toate punctele din cauza suspendării pentru dopaj.
Cel mai bine clasată jucătoare a României rămâne Irina Begu (28 WTA în clasamentul live), în timp ce Sorana Cîrstea se află pe poziția 33 în ierarhia live. Atât Begu, cât și Cîrstea sunt angrenate în turneul de la Wimbledon, luptând în continuare pentru puncte și o poziție cât mai înaltă în clasament..