Meciul de la Wimbledon dintre Irina Begu și Rebecca Marino a fost întrerupt după ce o persoană în vârstă a leșinat în fața antrenorului Victor Crivoi.
Românca Irina Begu a debutat la turneul de la Wimbledon în fața canadiencei Rebecca Marino, pe care a reușit să o învingă în trei seturi, 2-1 (6-2, 3-6, 6-2).
Toți cei prezenți au avut mari emoții în timpul primului set, când o bătrână din tribună a leșinat și s-a prăbușit chiar lângă antrenorul sportivei noastre, Victor Crivoi.
Irina Begu, clasată pe locul 30 în ierarhia mondială a jucătoarelor de tenis, a obținut calificarea în turul al doilea de la Wimbledon, reușind să treacă cu succes peste debutul pe iarba din Londra. Românca a dispus în trei seturi de Rebecca Marino, din Canada, 2-1.
În timpul primului set, atât jucătoarele, cât și toți cei prezenți, au tras o sperietură serioasă. O bătrână venită să urmărească întâlnirea dintre Irina Begu și Rebecca Marino a leșinat din cauza căldurii, chiar lângă antrenorul sportivei din România, Victor Crivoi.
Arbitrul a dispus întreruperea partidei, iar cadrele medicale prezente la teren au alergat spre acea zonă din tribună pentru a acorda primele îngrijiri medicale. Scena s-a petrecut în timpul primului set, la scorul de 4-2 și 15-30.
Meciul a fost întrerupt preț de 13 minute, timp în care medicii de la St. Andrews Ambulance au depus eforturi serioase pentru a o readuce la simțiri pe spectatoarea în vârstă.
Partida dintre Irina Begu și Rebecca Marino a început miercuri, a fost întreruptă din cauza întunericului, și s-a reluat în cursul zilei de joi. În turul secund, sportiva noastră o va întâlni pe Anna Blinkova, din Rusia, clasată pe locul 40 în clasamentul mondial.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER