Federer – Roddick,** live pe Sport.ro, de la 16:00
This browser does not support the video element.
Finală clasică la Wimbledon și în competiția masculină. Roger Federer îl va întâlni în ultimul act al turneului de la Londra pe americanul Andy Roddick, învingător în semifinale al marii speranțe britanice, Andy Murray, cu 6-4, 4-6, 7-6(7), 7-6 , după aproape trei ore de joc.
Cei doi tenismeni se vor afla față în față pentru a 21-a oară, scorul fiind zdrobitor în favoarea elvețianului, care conduce cu 18-2. Mai mult, Swiss Maestro l-a răpus pe omul as de trei ori la Wimbledon, de două ori chiar în finale (2004, 2005).
Partida contra scoțianului l-a solicitat pe american la maxim, poate chiar mai mult decât dramaticul sfert de finală, împotriva lui Hewitt. Murray l-a surprins pe Roddick cu serviciul, reușind mai mulți ași decât posesorul celui mai puternic serviciu din lume.(25-21). Totuși, fostul număr unu mondial a gestionat perfect momentele cheie ale meciului și a reușit să se impună și să se califice în cea de-a patra finală de Grand Slam
După ce britanicii au visat în zadar timp de aproape un deceniu că Tim Henmann poate rupe blestemul și se poate impune la Wimbledon, acum speranțele lor se văd năruite din nou, odată cu eliminarea lui Murray. Frederick John Perry este ultimul britanic care a reușit să câștige titlul pe teren propriu….în 1936.
Rămâne de văzut cum va reuși să se recupereze tenismanul din State în vederea finalei de duminică, având în vedere efortul depus.
La finalul meciului, Domnul As a recunoscut că nu se aștepta la o asemenea performanță la Wimbledonul de anul acesta și recunoaște că rezultatul partidei a fost influențat și de presiunea mare care a apăsat pe umerii oponentului.
"Nu mulți oameni mi-au dat șanse în această partidă, dar am crezut în șansa mea și am câștigat. Să fiu cinstit, sunt convins că Murray nu a jucat la potențial maxim, deoarece presiunea a fost imensă pe umerii săi, să evoluezi în fața propriilor fani, e întotdeauna greu. Am jucat extraordinar și am reușit să îll înving, deși la un moment dat nu credeam că voi mai ajunge să joc încă o finală, aici, la Londra.", a spus Roddick la finalul meciului.