Partida dintre John Isner, cap de serie numărul 23, și Nicolas Mahut, din turul întâi al turneului de la Wimbledon, devenită cea mai lungă din istorie, dar și meciul cu cele mai multe ghemuri jucate, s-a încheiat, joi, cu victoria americanului după 11 ore și 5 minute, scor 70-68 în decisiv.
Meciul a fost întrerupt, marți, după patru seturi, din cauza întunericului și a fost reluat miercuri, dar nici de data aceasta nu s-a finalizat. A fost oprit din nou, la scorul de 59-59 în decisiv, tot din cauza întunericului și continuat joi. Marți, cei doi au jucat două ore și 54 de minute, miercuri șapte ore și șase minute, iar joi o oră și cinci minute.
Scorul meciului dintre francezul Mahut, 28 de ani, locul 148 ATP, și Isner, 25 de ani, locul 19 ATP, a fost de 4-6, 6-3, 7-6 (7), 6-7 (3), 68-70. Și setul încheiat cu 70-68 a devenit cel mai lung din istorie, atât ca număr de ghemuri, cât și ca durată, opt ore și 11 minute. Isner va juca în turul doi împotriva olandezului Thiemo De Bakker.
Mahut a mai disputat în turul doi al calificărilor un set maraton, câștigat cu 24-22, în fața lui britanicului Alex Bogdanovici.
Isner a servit 112 de ași, de asemenea un nou record, în timp ce francezul a servit 103. Precedentul record îi aparținea croatului Ivo Karlovici, cu 78 de ași.
Americanul a avut 10 de duble greșeli și a comis 52 erori neforțate, iar Mahut 21, respectiv 39. Francezul a câștigat în total 502 puncte și a fructificat o singură minge de break din trei, în timp ce Isner a câștigat 478 de puncte și a fructificat două mingi de break din 14. Joi, americanul a câștigat meciul la prima minge de break avută.
Isner a trimis mingea din primul serviciu cu o viteză medie de 198 kilometri pe oră, iar Mahut cu 190 kilometri pe oră.
Precedentul cel mai lung meci a fost cel disputat la 25 februarie 2009, între Chris Eaton și James Ward, partidă ce stabilea un component al echipei de Cupa Davis a Marii Britanii. Eaton a câștigat cu 6-3, 6-2, 6-7(3), 2-6, 21-19 în 6 ore și 40 de minute. Partida nu a fost recunoscută de ATP, așa că recordul oficial aparținea întâlnirii de la Roland Garros, din 2004, dintre Fabrice Santoro și Arnaud Clement. Santoro l-a învins cu scorul de 6-4, 6-3, 6-7(5), 3-6, 16-14, pe compatriotul său, în șase ore și 33 de minute.
Meciul de simplu cu cele mai multe ghemuri disputate era până acum cel dintre americanii Pancho Gonzalez și Charlie Pasarell, care a avut loc în 1969, tot la Wimbledon, înaintea de introducerea tie-break-ului (1973). Gonzales a câștigat după disputarea a 112 ghemuri, scor 22-24, 1-6, 16-14, 6-3, 11-9, în cinci ore și 12 minute.
Francezul Nicolas Mahut, care a pierdut, joi, cea mai lungă partidă de tenis din istorie, a declarat că este dureros că a fost învins, însă este onorat de faptul că a disputat cel mai mare meci din toate timpurile.
„Este cu adevărat dureros, dar au fost trei zile incredibile. John a servit extraordinar, este un campion. Am jucat cel mai mare meci din toate timpurile în cel mai bun loc posibil. Este o onoare!”, a spus Mahut.
La rândul său, Isner a afirmat că oboseala dispare când joci un asemenea meci: „Când joci un meci ca acesta, în fața unei asemenea atmosfere nu te simți cu adevărat obosit. Băiatul ăsta (n.r. – Mahut) este un luptător. Astăzi, cineva trebuia să piardă, dar este o onoare să împart această performanță cu el”.
Oficialii turneului de la Wimbledon au organizat o mică ceremonie pe terenul 18 unde a avut loc istoricul meci pentru cei doi jucători, dar și pentru arbitrul de scaun.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER