Jucătoarea americană de tenis aflată pe locul 13 WTA a abandonat în optimi la Wimbledon, după ce a jucat cu dureri feroce și a plâns în hohote de disperare.
Madison Keys a suferit o ruptură musculară când avea 5-4 în setul decisiv al meciului cu Jasmine Paolini, iar după un game în care a plâns în hohote de durere a abandonat.
Meciul dintre italianca Jasmine Paolini (7 WTA, cs 7) și jucătoarea americană Madison Keys (13 WTA, cs 12) a fost primul din optimi la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Șlem al anului. Din păcate pentru sportiva de peste Ocean, ea a fost nevoită să abandoneze în setul decisiv, din cauza unor dureri insuportabile.
Paolini, care de-a lungul timpului nu câștigase niciun meci la Wimbledon pe tabloul principal, și-a adjudecat primul set cu 6-3, dar l-a cedat pe al doilea la tie-break, cu 6-7 (6). Decisivul a fost controlat de Keys, care s-a desprins la 5-2, dar Paoloni s-a apropiat la 4-5, moment în care americanca a cerut time-out medical, ducându-se la vestiare.
Chiar dacă și-a făcut apariția pe teren cu o fașă elastică pe coapsa stângă, se părea că este vorba despre o strategie, în contextul în care adversara „venea din spate”. Însă totul s-a năruit pentru Keys încă de la primul punct, pe propriul serviciu.
La o minge ușoară trimisă de Paolini la colțul terenului, Madison a realizat că nu mai poate alerga și a început să plângă în hohote pe teren. A pierdut game-ul, după ce a salvat o minge de break, iar după încă un punct câștigat de adversară, a abandonat.
Madison Keys a fost aplaudată de toți cei prezenți în tribunele Terenului numărul 1 în momentul în care a părăsit incinta. La rândul ei, Paolini a recunoscut că nu și-ar fi dorit să câștige într-un astfel de mod.
„E dramatic să pierzi meciuri în astfel de condiții, după ce ai jucat foarte bine. Mă simt fericită, dar îmi dau seama că este o dramă prin ce a trecut Madison Keys. Îi sunt alături și-i doresc însănătoșire grabnică.
Păcat că meciul s-a terminat așa. E o mare campioană. A atins un nivel de joc senzațional. Mi-a fost greu să stau aproape de ea. Când eram condusă mi-am repetat în gând să stau aproape de ea. Îmi pare rău pentru ea.
Mulțumesc publicului! O italiancă să beneficieze de atâta sprijin, mai rar”, a declarat Paolini. Adversara ei în sferturi este altă jucătoare americană, Emma Navarro (17 WTA, cs 19) sau Coco Gauff (2 WTA, cs 2).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER