Nadal a câștigat Wimbledon-ul

Tenismenul Rafael Nadal, locul 1 mondial, a câștigat turneul de
Grand Slam de la Wimbledon, după ce l-a învins în finală, în trei
seturi, pe cehul Tomas Berdych (locul 13 mondial), scor 6-3, 7-5,
6-4. „Este mai mult decât un vis care s-a îndeplinit. După
un an dificil pentru mine și faptul că am ratat turneul de anul
trecut, am revenit în acest an și am cucerit trofeul. E mai mult
decât un vis îndeplinit”
, a spus Nadal, după finala care a
durat două ore și 13 minute.

Este pentru a doua oară când spaniolul se impune pe iarba
londoneză. Prima dată a câștigat turneul londonez în 2008, după o
finală senzațională câștigată în fața lui Federer. Nadal are în
palmares și două finale pierdute la Wimbledon, în fața marelui
rival, elvețianul Federer.

Nadal e primul spaniol care reușește o dublă victorie la
Wimbledon. Manolo Santana, învingător în 1966 în fața americanului
Dennis Ralston, și Conchita Martínez, care s-a impus în 1994 în
fața americancei de orgine cehă Martina Navratilova, sunt ceilalți
doi tenismeni spanioli care au câștigat un titlu la Wimbledon.

La 24 de ani, Rafa a demonstrat că este cel mai bun tesismen la
ora actuală și a ajuns la opt turnee de Grand Slam câștigate: cinci
titluri la Roland Garros, două la Wimbledon și unul la Australian
Open.

Pentru Berdych, finala de la Wimbledon rămâne cea mai mare
performanță a carierei.

Publicat: 04 07. 2010, 15:54
Actualizat: 04 07. 2010, 20:12