Nadal nu-și va apăra trofeul la Wimbledon!** „Am încercat totul, dar nu mă simt pregătit!”
Tenismanul spaniol Rafael Nadal a anunțat, vineri seară, că nu va participa la turneul de la Wimbledon, unde este deținătorul titlului, din cauza unor probleme la genunchi.
Retragerea spaniolului, anunțată la o conferință de presă la Wimbledon, era vehiculată încă de la sosirea numărului 1 mondial, marți, la Londra.
După ce a declarat forfait la turneul de la Queen’s săptămâna trecută, Nadal a avut probleme la meciurile demonstrative pierdute joi și vineri cu australianul Lleyton Hewitt și elvețianul Stanislas Wawrinka, la clubul Hurlingham, din Londra.
"Nu mă simt pregătit să joc într-un turneu atât de important precum Wimbledonul. Am încercat totul! Am tras din greu în ultima săptămână pentru a ajunge la cea mai bună formă și astăzi am avut ultimul test. Acum voi avea ceva timp să mă refac și voi munci foarte mult pentru a reveni cât de curând posibil!", a declarat Nadal.
Rafa devine astfel al patrulea tenisman din Era Open care nu-și poate apăra trofeul, după John Newcombe (1972), Stan Smith (1973) și Goran Ivanisevic (2002).
Â