Novak Djokovic s-a enervat groaznic și a plecat din interviul cu cei de la BBC, la Wimbledon! Sârbul e sub o presiune fantastică și nu mai rezistă tensiunii
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic s-a enervat groaznic în timp ce dădea un interviu pentru BBC, plecând după exact 100 de secunde de la debutul discuției.
Novak Djokovic a fost deranjat de cele trei întrebări puse de reporterul de la BBC în legătură cu incidentele de la meciul cu Holger Rune și a părăsit interviul.
Aflat sub o presiune fantastică, Djokovic nu a mai rezistat presiunii și a plecat din interviul cu cei de la BBC
Djokovic s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon, după ce l-a distrus pe danezul Holger Rune în puțin peste două ore, cu 6-3, 6-4, 6-2. La finalul partidei, el a răbufnit la adresa spectatorilor care au dovedit lipsă de respect.
Ulterior, a fost invitat la BBC pentru a acorda un interviu, iar reporterul a revenit asupra subiectului, întrebându-l cum se simte, iar ocupantul locului 2 în clasamentul mondial a spus că la fel.
Jurnalistul a vrut să știe dacă Djokovic merită mai mult respect, având în vedere că a câștigat trofeul la Wimbledon de șapte ori, iar sârbul a amintit că cei mai mulți dintre spectatori au fost respectuoși și trebuie felicitați pentru faptul că au rezistat până la acea oră, din dorința de a-i susține pe jucători și tenisul, la modul general.
Novak Djokovic s-a enervat groaznic când jurnalistul de la BBC i-a pus a treia întrebare legată de lipsa de repsect a spectatorilor de la Wimbledon
Ulterior, jurnalistul l-a întrebat pe Djokovic cum se simte când vede lipsa de respect arătată de suporteri, momentul în care jucătorul cu 24 de titluri de Mare Șlem în palmares a răbufnit.
„Mai ai şi alte întrebări în afară de cele despre public? Eşti concentrat numai pe asta sau mai ai şi alte întrebări despre meci? Asta e deja a treia întrebare. Am spus ce am avut de spus”, a replicat Djokovic.
Când reporterul l-a întrebat ce părere are despre meciul din sferturile de finală, cu australianul Alex de Minaur (9 ATP, cs 9), sârbul a spus „Abia aştept meciul. Va fi dificil. Mulţumesc”, după care s-a ridicat și a plecat.
Novak Djokovic va juca în sferturi la Wimbledon cu australianul Alex de Minaur
Djokovic are un palmares impresionant la Wimbledon. Sârbul a câștigat trofeul de șapte ori, în 2011, 2014, 2015 și între 2018 și 2022. Nu a făcut-o și-n 2020, deoarece competiția a fost anulată, din cauza pandemiei de covid-19.
La ediția din acest an, „Nole” are ocazia să egaleze recordul de opt victorii la Wimbledon, care este deținut de elvețianul Roger Federer. De asemenea, poate ajunge la 25 de titluri de Mare Șlem.
Pentru asta trebuie să-l învingă pe de Minaur, iar ulterior pe italianul Lorenzo Musetti (cs 25) sau americanul Taylor Fritz (cs 13). În finală ar putea da peste rusul Daniil Medvedev (cs 5) sau spaniolul Carlos Alcaraz (cs 3), deținătorul trofeului.