Au crescut împreună, trăiesc împreună, mănâncă împreună, se antrenează împreună. Însă trofeul e pentru una singură.
Servesc tare, se deplasează uluitor, iar dacă Serena n-ar fi mai corpolentă, greu le-ai putea diferenția. Pardon, finala transpusă în planul vestimentației mai oferă un indiciu. Bentiță contra șepcuță. Altfel, își cunosc una alteia calitățile și slăbiciunile atât de bine, încât dacă un meci de tenis s-ar putea încheia la egalitate, acela sigur le-ar opune pe ele, surorile Williams.
Cu finalele din 2002 și 2003 în vizor, Serena se repede ca un pitbull asupra prăzii. Și face break-ul, în game-ul de debut. Venus însă, la deplină maturitate, joacă mai economicos, mai precis, mai înțelept. Schimburile încinse la fileu te fac să-ți schimbi optica. N-or fi cele două Williams cele mai simpatice personaje din WTA, dar valoarea merită și trebuie respectată. Sora mai mare revine, egalează la 4, iar mai târziu valorifică o primă șansă de set.
Scenariul manșei secunde nu diferă cu mult. Serena face break-ul, dar Venus egalează imediat. Iar când sora mai mică servește pentru a rămâne în meci, lipsa concentrării o trădează și revanșa se produce: 7-5, 6-4 și un cec de aproape 900.000 de euro. Restul sunt elogii reciproce: „A jucat incredibil“ – Venus; “A fost un pic mai bună azi. Oricum, sunt și bucuroasă într-un fel” – Serena. Ultima a pierdut, dar de ce să dramatizeze? „Afacere“ sau nu, încă un trofeu va rămâne în vitrina familiei.
5 trofee a cucerit Venus la Londra: în 2000, 2001, 2005, 2007 și 2008 Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER