Faza zilei la turneul WTA de la Cluj! Trei fani străini i-au făcut o surpriză incredibilă jucătoarei care a eliminat-o pe Irina Bara | VIDEO EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 6 poze

Un moment special s-a petrecut la finalul meciului pierdut de Irina Bara (România, 130 WTA) în optimile turneului WTA 250 de la Cluj, scor 6-2, 6-7(3), 6-7(5) cu Kristina Kucova (Slovacia, 118 WTA).

O fază mai puțin obișnuită pentru un turneu de tenis organizat în România a avut loc joi, după meciul dramatic dintre Irina Bara și Kristina Kucova! Trei fani din Slovacia, care i-au făcut galerie Kristinei pe toată durata partidei, au așteptat-o pe sportivă pe culoarul spre vestiare.

Jucătoarea de tenis a fost bucuroasă de întâlnirea cu fanii, îmbrăcați cu tricouri cu steagul țării lor, și a schimbat impresii cu aceștia. Kristina a mărturisit că prezența fanilor slovaci în tribunele de la Cluj a fost mai importantă decât s-ar crede.

Surpriza incredibilă pe care trei fani din Slovacia i-au făcut-o Kristinei Kucova, jucătoarea care a eliminat-o pe Irina Bara

Sprijinul fanilor a ajutat-o enorm pe Kristina Kucova, în condițiile în care jucătoarea în vârstă de 31 de ani călătorește fără antrenor la turneele din circuit! Dar cei trei fani slovaci au făcut-o pe Kucova să nu se simtă singură și să joace dezinvolt în fața favoritei gazdelor, Irina Bara.

Drept răsplată, Kristina a petrecut câteva momente împreună cu susținătorii ei, înainte de a pleca la vestiare. Jucătoarea din Slovacia a oferit o declarație surprinzătoare la final, dezvăluind că nu are antrenor și călătorește singură la turnee.

M-au ajutat foarte mult, pentru că eu călătoresc singură la turnee!”

Kucova s-a calificat în sferturi la Cluj, asigurându-și un premiu în valoare de 5.550 de dolari și 60 de puncte WTA. „Au fost câțiva fani din Slovacia în tribune și m-au ajutat foarte mult încurajările lor, pentru că eu călătoresc singură la turnee, nu am antrenor”, a declarat Kristina Kucova, fostă ocupantă a locului 71 mondial, la capătul unei lupte de trei ore cu Irina Bara.

După meciul dintre cele două, pe terenul central de la Winners Open 2021 a intrat Mihaela Buzărnescu, cea care a adus singura victorie românească din optimi: 6-3, 7-5 cu Lara Arruabarrena.

Publicat: 05 08. 2021, 19:36
Actualizat: 05 08. 2021, 22:13