Wozniacki a lovit prima, Șarapova a răspuns. Rusoaica și-a pus la punct rivala în câteva cuvinte, după calificarea în a a cincea „optime” a carierei la US Open

Maria Șarapova (146 WTA) s-a calificat, sâmbătă dimineață, în optimile de finală ale turneului de la US Open, după ce a învins-o în minimum de seturi, scor 7-5, 6-2, pe mult mai tânăra compatrioată Sofia Kenin (139 WTA), apoi i-a oferit o replică dură danezei Caroline Wozniacki.

După ce a eliminat-o în trei seturi pe Simona Halep și a trecut peste încă un meci greu, cu unguroaica Timea Baboș, Șarapova a avut parte de o partidă ceva mai lejeră în fața unei adversare de doar 19 ani, Sofia Kenin. După un start relativ echilibrat, rusoaica a rupt ritmul la 5-5 în primul set, iar de acolo a câștigat opt dintre ultimele zece game-uri ale meciului, închizând duelul rusesc după o oră și 44 de minute, scor 7-5, 6-2.

În game-ul al șaselea al manșei a doua, cele două rusoaice au oferit unul dintre cele mai frumoase puncte ale turneului, câștigat de Șarapova.

Ajunsă pentru a cincea oară în carieră în optimile de la New York, Șarapova o va întâlni pe letona Anastasia Sevastova pentru un loc în sferturile de finală.

La finalul meciului, Șarapova și-a făcut timp și pentru a-i răspunde danezei Caroline Wozniacki, care le repoșase organizatorilor de la US Open că o programează pe rusoaică pe terenul central, în timp ce ea e nevoită să joace pe terenul al cincilea: „Nu fac eu programul. Sunt o mare competitoare. Dacă mă scoți în parcarea din Queens, voi fi fericită să joc acolo. Nu e o problemă care contează pentru mine. Ce contează pentru mine este că sunt în optimile de finală. Nu sunt sigură unde e ea”, a spus Șarapova.

 

Publicat: 02 09. 2017, 10:53
Actualizat: 02 09. 2017, 12:25