Caroline Wozniacki, a doua jucătoare din ierarhia WTA, surprinde din nou! După ce a făcut mai multe declarații sfidătoare la adresa Simonei Halep, sportiva nordică și-a manifestat intenția de boicotare a unui turneu extrem de puternic.
Caroline Wozniacki ia în calcul să boicoteze turneul de la Miami după ce a trăit scene de coșmar
Wozniacki se gândește să boicoteze turneul Premier Mandatory de la Miami (SUA), din cauza faptului că a fost agresată verbal în timpul unui meci jucat în acest an. Campioana din Danemarca s-a plâns luna trecută că fanii Monicăi Puig, adversara care a eliminat-o în turul secund (0-6, 6-4, 6-4), au creat o atmosferă ostilă, jignind-o și amenințându-i familia. Organizatorii nu au fost solidari cu Caroline, determinând-o să ia în calcul neparticiparea la competiția dotată cu premii în valoare de 8 milioane de dolari: „Va trebui să iau o decizie, nu știu dacă voi mai juca pe viitor la Miami. Nu am dormit deloc bine 4-5 zile după acel episod care nu face cinste tenisului”, le-a mărturisit „Caro” reporterilor de la Monte Carlo.
Indignată de lipsa de reacție a organizatorilor
Caroline spune că nu doar ea a fost afectată de incidentele de la Miami, ci și alți membri ai familiei: „Sper că nu voi mai fi nevoită să îndur un asemenea tratament într-un sport care are o tradiție frumoasă, un sport de familie. Țin minte că nepotul logodnicului meu a început să plângă după meci. A trebuit să îi explic că a fost ceva izolat, că nu așa trebuie să se comporte oamenii. Felul în care organizatorii au răspuns nu a fost unul profesionist. Directorul turneului, James Blake, a fost și el tenismen profesionist și speram că va luat atitudine, însă m-am înșelat”, a adăugat Wozniacki, exprimându-și nemulțumirea vizavi de faptul că nu s-a luat nicio măsură împotriva spectatorilor turbulenți.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER