Wozniacki i-a cucerit o zi, Halep pentru totdeauna! Australienii îi prezic un viitor strălucit Simonei, în timp ce danezei nu i se dă nicio șansă la următorul turneu major

Caroline rămâne cu titlul, Simonei îi aparține viitorul după finala disputată sâmbătă la Australian Open! Sau cel puțin așa preconizează specialiștii de la Antipozi.

Finala de la Australian Open a fost una pe muchie cuțit și, în ciuda faptului că s-a impus Wozniacki, gazdele turneului au rămas cu o impresie mai bună despre Halep. Site-ul oficial al competiției a publicat o predicție curajoasă, autorul articolului fiind convins că Simona va cuceri următorul turneu de Mare Șlem: „Halep a fost aproape să scrie istorie și să devină prima femeie care câștigă un turneu de Mare Șlem după ce salvează mingi de meci în mai multe partide! Ea a recunoscut că a fost pregătită mental, dar nu și fizic pentru finala Australian Open. Simona și-a luat o lungă pauză de recuperare, așa că se va întoarce cu o foame de victorii, care va conta în special la Roland Garros. Românca își va lua revanșa acolo, după ce anul trecut a ratat la mustață câștigarea primului titlu de Mare Șlem al carierei”.

În schimb, australienii cred că Wozniacki nu va mai face mare lucru după ce a obținut o performanță la care a râvnit toată cariera: „12 ani și jumătate de tenis profesionist, 67 de săptămâni petrecute pe locul 1 și 811 meciuri, de atât a avut nevoie Caroline Wozniacki pentru a triumfa la Melbourne Park! Dar un uimitor număr de 10 dintre precedentele 11 jucătoare care au câștigat în premieră un Mare Șlem nu au putut depăși turul al patrulea în cadrul următorului turneu din această categorie. La Roland Garros, Wozniacki nu a trecut de turul al treilea decât de două ori în 10 apariții, astfel că o înfrângere rapidă pe zgura pariziană nu ar surprinde pe nimeni”. Cele mai bune rezultate ale Carolinei Wozniacki la Roland Garros sunt „sferturile” atinse în anii 2010 și 2017, în timp ce Simona Halep are două finale în palmares (2014 și 2017).

Publicat: 01 02. 2018, 10:00
Actualizat: 01 02. 2018, 17:02