Wozniacki, semifinalistă la Melbourne pentru a doua oară în carieră. „Caro” a ratat o minge de meci, a prelungit suspansul, dar tot a „răpus” cel mai frumos rever din WTA
Daneza Caroline Wozniacki, cap de serie numărul 2 și locul 2 WTA, s-a calificat în semifinalele turneului de la Australian Open, după ce a învins-o, marți, cu scorul de 6-0, 6-7 (3), 6-2, pe jucătoarea spaniolă Carla Suarez Navarro, numărul 39 mondial.
Wozniacki a obținut pentru a doua oară calificarea în semifinalele turneului de la Melbourne, după prezența din 2011, la capătul unui meci care a durat două ore și 12 minute și pe care l-a început în forță, cu un prim set în care nu i-a dat absolut nicio șansă adversarei. În manșa a doua, Suarez Navarro, posesoarea celui mai frumos rever din circuit, a apărat o minge de meci la 4-5 și a câștigat în tiebreak, dar daneza s-a dovedit mult prea puternică în decisiv. A dominat setul, a închis la a treia oportunitate de meci și a obținut biletele pentru penultimul act în care va sta față în față cu marea surpriză a turneului.
De-a lungul întâlnirii, Wozniacki a servit 10 ași, a comis o dublă greșeală și a avut procentaje de reușită la serviciu de 70 la sută cu prima minge și 58 la sută cu cea de-a doua. Ea a avut 34 de lovituri câștigătoare, în timp ce adversara sa a reușit 31.
În semifinale, Wozniacki o va întâlni pe belgianca Elise Mertens, locul 37 WTA, care a trecut surprinzător de ucraineanca Elina Svitolina, a patra favorită și locul 4 WTA, scor 6-4, 6-0.
Prezența în semifinalele probei de simplu este premiată la Australian Open cu 938.830 de dolari și 780 de puncte WTA.