Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek a fost suspendată după ce a fost depistată pozitiv, iar WTA a emis un comunicat oficial de urgență.
Încă un nume mare din tenisul mondial, jucătoarea poloneză Iga Swiatek, a fost depistat pozitiv, primind și o suspendare în acest sens.
Fostul lider mondial a dat o probă de urină pe 12 august 2024, în afara competiţiei, iar rezultatul a fost pozitiv pentru trimetazidină (TMZ) la niveluri scăzute. ITIA a acceptat explicațiile jucătoarei aflată pe locul 2 în lume, conform cărora contaminarea nu a fost intenționată, fiind provocată de consumul unui medicament pentru probleme legate de decalajul orar și de somn. WTA a reacționat imediat.
„WTA recunoaște decizia Asociației Internaționale pentru Integritate în Tenis (ITIA) – care administrează Programul Anti-Doping în Tenis (TADP) – de a o suspenda pentru o lună pe Iga Swiatek, în urma identificării unui medicament reglementat contaminat (melatonină) drept sursa pentru testul ei pozitiv la substanța interzisă trimetazidină.
WTA o susține pe deplin pe Iga în această perioadă dificilă. Iga a demonstrat constant un devotament puternic pentru fair-play și pentru menținerea principiilor unui sport curat și acest eveniment nefericit ilustrează provocările pe care sportivii le înfruntă în navigarea folosirii medicamentelor și a suplimentelor.
WTA rămâne fermă în susținerea unui sport curat și a proceselor riguroase care protejează integritatea competiției. De asemenea, accentuăm că sportivii trebuie să își ia măsuri de precauție pentru a verifica siguranța și conformitatea tuturor produselor pe care le folosesc, fiindcă chiar și o expunere neintenționată la substanțe interzise poate avea consecințe semnificative.
Vom continua să lucrăm îndeaproape cu sportivii noștri pentru a le oferi educația și resursele care împuternicesc sportivii să ia decizii informate și să mențină cele mai înalte standarde de integritate în sportul nostru”, este comunicatul WTA.
ITIA a suspendat-o o lună pe poloneză, motiv pentru care Swiatek a absentat la trei turnee importante, WTA 500 Hana Bank Korea Open, WTA 1000 China Open și WTA 1000 Dongfeng Voyah Wuhan Open.
În plus, jucătoarea a pierdut premiile în bani de la Cincinnati Open, turneul imediat următor testului. La respectiva competiție, ea a învins-o în turul secund pe sportiva franceză Varvara Gracheva cu 6-0, 6-7 (8), 6-2, după care le-a eliminat pe ucraineanca Marta Kostyuk cu 6-2, 6-2 și pe rusoaica Mirra Andreeva cu 4-6, 6-3, 7-5.
În semifinale avea să fie învinsă de marea ei rivală, jucătoarea belarusă Aryna Sabalenka, în două seturi identice, 3-6, 3-6.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER