WTA a făcut anunțul oficial: ce veste a primit Simona Halep! Pe ce loc se află în clasament și câte locuri a căzut rivala ei, Sorana Cîrstea
WTA a anunțat clasamentul actualizat, iar Sorana Cîrstea a coborât două locuri, până pe poziția 39. De partea cealaltă, Simona Halep a urcat până pe 1123, de pe locul 1125.
Halep stă departe de circuitul profesionist, fiind accidentată și nu se știe exact când va fi evolua din nou în turnee oficiale. Altfel, Sorana se pregătește de revenire, după accidentarea la picior, și recent și-a prezentat noul echipament sportiv.
Clasamentul WTA actualizat! Pe ce loc se află Simona Halep sau Sorana Cîrstea
Luni, 5 august, a fost prezentat clasamentul la zi. În ierahia WTA, Jaqueline Cristian a picat nouă locuri, până pe 66, Ana Bogdan e pe 102, iar Anca Todoni se află pe 115.
În top 10, Danielle Collins a ajuns pe opt în locul Mariei Sakkari, care a coborât pe locul nouă.
Top 10 WTA: Iga Swiatek – 11005 puncte, Coco Gauff – 7703, Aryna Sabalenka – 7256, Elena Rybakina – 6376, Jasmine Paolini – 5373, Jessica Pegula – 4515, Qinwen Zheng – 4025, Danielle Collins – 3702, Maria Sakkari – 3621, Barbora Krejcikova – 3573.
- Poate Simona Halep reveni în top? „Recuperarea fizică după vârsta de 30 de ani este mai lentă, iar accidentările au loc mai des”
Clasament WTA, situația jucătoarelor din România: 39. Sorana Cirstea 1501 (puncte), 66. Jaqueline Cristian 919, 102. Ana Bogdan 715, 115. Anca Todoni 636, 142. Gabi Ruse 540, 143. Irina Begu 539, 194. Miriam Bulgaru 381, 210. Andreea Mitu 348, 214. Irina Bara 341 etc.
Altfel, Sorana Cîrstea, cea mai bine clasată jucătoare din România în ierarhia WTA, a avut un mesaj dur la adresa politicienilor: „Toți se bucură și se mândresc în momentul în care un sportiv român atinge o performanță. Din păcate, de 30 de ani nu se investește și nu se creează niciun fel de condiție pentru sportul românesc.
Am ajuns să ne bucurăm și sa trăim extazul din excepții, din unice performante nefirești. La fiecare întrecere suntem «David» împotriva lui Goliat. Țări mult mai mici sau mai puțin dezvoltate decât a noastră au înțeles faptul că sportul este cea mai bună carte de vizită prin care un popor își creează o identitate la nivel global. În ceea ce privește orice sport din România, condițiile de antrenament sunt deplorabile, poate chiar umilitoare.
Este o mândrie momentul în care un sportiv român câștigă o medalie la Jocurile Olimpice sau atinge un rezultat bun la un Grand Slam, aducând o bucurie de nedescris la nivel național. Însă aceste rezultate reprezintă cel mult 1%, mai exact ceea ce se vede.
Ceea ce nu se vede este ascuns, existând zeci de mii de povești crunte care stau în spatele acestor rezultate. Nu cerem, dar suntem folosiți în scop de câștiguri politice. După toate pozele și felicitările, toți dispar și se mai întorc abia după 4 ani, când mai are loc o nouă «anomalie» fericită. Din păcate, de la mediul politic nu mai avem așteptări de mult timp, pentru ca au trecut 35 de ani și tot ce mai există sunt pozele. Primim mult mai mult ajutor de la sponsori privați, care răsar timid și le mulțumim pentru acest singur sprijin.