Zeița de la Paris! Simona Halep a câștigat primul titlu de Grand Slam din carieră, după o finală fabuloasă cu Sloane Stephens la Roland Garros

Minunăție pentru sportul românesc și pentru România! Simona Halep este campioană la Roland Garros după victoria cu Sloane Stephens cu 3-6, 6-4, 6-1.

  • România a câștigat din nou Roland Garros-ul după 40 de ani de la succesul Virginiei Ruzici.

18:18 Halep – Stephens 3-6, 6-4, 6-1. Victorieeeeeeeee! Simona a servit impecabil în game-ul câștigător și a devenit campioană în premieră la Paris.

18:12 Halep – Stephens 3-6, 6-4, 5-1. Americanca nu a renunțat la luptă și face primul game în setul decisiv, așadar suspansul se prelungește. Simona servește pentru titlu.


18:04 Halep – Stephens 3-6, 6-4, 5-0. Simona este dezlănțuită și nimic nu pare să o mai oprească de la câștigarea turneului de la Paris. O imensă performanță pentru istoria sportului românesc este tot mai aproape.


18:01 Halep – Stephens 3-6, 6-4, 4-0. Incredibil ce a reușit să facă Simona în game-ul patru al setului decisiv. Simona a câștigat mai multe mingi imposibile și începe să arate deja a campioană!


17:55 Halep – Stephens 3-6, 6-4, 3-0. Simona are sânge rece, dar și șansă. O minge lovită de Stephens atinge banda fileului, apoi revine în terenul americancei. Halep s-a desprins la trei lungimi.


17:50 Halep – Stephens 3-6, 6-4, 2-0. Pe trasa câștigătoare? Fără să forțeze, Simona se desprinde în setul decisiv. Sloane a început să scape tot mai multe mingi în afara terenului.


17:45 Halep – Stephens 3-6, 6-4, 1-0. După două puncte în care a fost moale, Simona s-a descătușat cu un backhand în lung de linie spectaculos. Românca a făcut patru puncte la rând și este în avantaj la debutul setului decisiv.


17:37 Halep – Stephens 3-6, 6-4. Simona egalează la seturi cu prima șansă avută la dispoziție. Românca a dominat câmpul de joc în ultimele minute și duce meciul într-un „decisiv”. La sfârșitul setului doi pare și mai proaspătă fizic.


17:32 Halep – Stephens 3-6, 5-4. Simona rămâne la conducerea setului doi, după ce a gestionat perfect raliurile și a reușit trei puncte de excepție. Cel mai frumos, un backhand în colțul terenului.


17:28 Halep – Stephens 3-6, 4-4. Avem din nou egalitate în setul secund, după ce Sloane a depășit momentul dificil de acum câteva minute.


17:25 Halep – Stephens 3-6, 4-3. Cine ar fi crezut, break la zero pentru Sloane! Simona s-a relaxat la 1-2 schimburi și a fost taxată imediat de adversară.


17:20 Halep – Stephens 3-6, 4-2. Românca face al doilea break la rând și se duce glonț spre câștigarea setului. Jocul lui Stephens este în cădere liberă.


17:15 Halep – Stephens 3-6, 3-2. Simona preia conducerea după un alt game alb. Românca a câștigat 11 din ultimele 12 puncte și s-a urcat pe un val de încredere.


17:13 Halep – Stephens 3-6, 2-2. Sloane arată primele semne de slăbiciune, de oboseală, iar Simona profită imediat. Break la zero, iar setul doi e relansat!


17:08 Halep – Stephens 3-6, 1-2. După câteva minute de dominare ale americancei, Simona a reușit un game în care să o țină sub presiune, în special cu lovitura voleu drive, reușită în două rânduri.


17:04 Halep – Stephens 3-6, 0-2. Simona a început cu 30-0 pe serviciul adversarei, dar Slaone joacă precum un „robot” greu de răpus azi. Stephens a luat patru puncte la rând și s-a desprins și în setul doi.


17:00 Halep – Stephens 3-6, 0-1. Setul doi începe cu un break al americancei. Sloane a ajuns practic la toate mingile, indiferent de ce a încercat Simona. Lucrurile încep să se precipite pentru româncă.


16:53 Halep – Stephens 3-6. Sloane a închis primul set după 41 de minute, după ce a reușit să salveze o primă minge de break a Simonei. Primul set a fost de un nivel foarte ridicat, iar americanca a fost pur și simplu mai bună, având o defensivă puternică.


16:44 Halep – Stephens 3-5. Simona rezistă în set după ce a încheiat game-ul 8 cu un forehand fără speranță pentru adversară.


16:38 Halep – Stephens 2-5. Returul Simonei nu funcționează deocamdată așa cum își dorește, Sloane se desprinde din nou la trei game-uri. Americanca a forțat-o pe Halep să greșească deja 12 mingi. La acest capitol scorul este net, 12-2

Simona Halep (1 WTA) și Sloane Stephens (10 WTA) se înfruntă în finala turneului de la Roland Garros. Meciul este urmărit de iubitorii sportului alb de la noi, în Mega Mall, modernul centru aflat pe B-dul Pantelimon, lângă Național Arena.


16:38 Halep – Stephens 2-4. Românca reușește un game de serviciu, dar Sloane rămâne tare ca o stâncă.


16:33 Halep – Stephens 1-4. Sloane se desprinde, chiar dacă Simona face eforturi să nu scape setul de sub control. Suporterii încearcă să-i ofere româncei un imbold.


16:29 Halep – Stephens 1-3. Americanca face primul break al jocului. Nivelul finalei este foarte ridicat, Stephens este la potențial maxim, în ciuda faptului că Simona încearcă să conducă schimburile. Defensiva americancei este imbatabilă în debutul jocului.


16:23 Halep – Stephens 1-2. Sloane își face din nou serviciul. Americanca dă senzația că joacă mai mult la siguranță. Simona este mai agresivă, dar deocamdată Stephens a avut răspuns la majoritatea mingilor.


16:19 Halep – Stephens 1-1. Simona a restabilit egalitatea după un game în care schimburile au început să devină din ce în ce mai lungi. Simona a avut nevoie de „prelungiri”, dar a închis game-ul după un raliu de 25 de lovituri.


16:13 Halep – Stephens 0-1. Adversara Simonei a câștigat un prim game fără probleme. A fost un game de acomodare pentru româncă.


16:11 A început finala de la Roland Garros, cu Sloane Stephens la serviciu.


16:00 În arenă tocmai a fost adus trofeul ce va fi acordat învingătoarei. Sloane Stephens și Simona Halep, în această ordine au intrat pe teren, sunt gata de start.


15:35 „Simona, nu uita, ne dorim victoria!”. Acesta este mesajul trimis de suporterii români Simonei înaintea finalei. Estimativ, Halep va fi susținută din tribune de câteva sute de români. Înzestrați cu steaguri și eșarfe tricolore, suporterii se manifestă deja zgomotos în afara arenei centrale, ca înaintea unui mare meci de fotbal.


14:55 În timp ce Simona Halep a avut programat un antrenament de jumătate de oră pe „Central”, Sloane Stephens a avut „mișcarea” înainte de finală pe terenul 4, după Rafael Nadal. 



FOTO: Cezara PARASCHIV

14:50 Simona a terminat antrenamentul cu 5 minute mai devreme decât era programat. Ea avea terenul central rezervat până la 13:45, ora Franței. La 13:39 s-a așezat pe scaun alături de Darren, iar 2 minute mai târziu a părăsit deja arena. Spre ieșire, Halep a primit încurajările de rigoare din tribune: „Haide, Simo!”


14:35 Cu mai puțin de 2 ore înainte de marea finală, Simona Halep este la un antrenament de încălzire pe „Central”. Numărul 1 mondial schimbă mingi cu Darren Cahill. A lovit cu forehandul, destul de static, fără să alerge mult. Apoi, a trecut la serviciu, armă care speră să o ajute în finala cu Stephens. În arenă sunt jurnaliștii români, dar și primii fani care au venit să o susțină la finală. Cu steagurile în mână, suporterii Simonei fac selfiuri.


Fotografii: Cezara PARASCHIV


13:30 Ziarul francez „Le Quotidien” a început să distribuie suplimentul dedicat finalei din această după-amiază.


Foto Cezara Paraschiv


12:00 Ilie Năstase merge pe mâna Simonei Halep în această după-amiază: „A venit momentul și pentru Simona! Joacă cel mai bun tenis pe care l-am văzut de când a intrat în circuit. Nu-mi fac probleme că o să piardă. Nu mai contează înfrângerea cu Ostapenko… Când o să ia unul, o să fie gurmandă, o să le ia pe toate. O să vedeți. Simona juca prea defensiv înainte, acum atacă din primul până în ultimul game. Am sunat-o pe Simona și am vorbit cu altcineva, că ea era la interviu. I-am transmis să joace ca și până acum, să lovească mingea, să servească la fel ca și până acum și să nu se enerveze dacă va face și duble greșeli, că așa se întâmplă când forțezi și cu al doilea serviciu”, a spus Ilie Năstase, pentru Digi Sport.


La ultima întâlnire cu jurnaliștii înainte de finala de la Paris, ambele jucătoare s-au declarat extrem de fericite pentru că au ajuns în ultimul act la Roland-Garros. Simona speră să aibă parte de o vreme bună și finala să nu fie amânată de o eventuală ploaie, în timp ce Stephens a avut numai cuvinte de laudă la adresa liderului mondial.

Simona Halep:

Despre finală: „Cred că am aceeași plăcere, aceeași bucurie că am ajuns în această ipostază din nou. Este un moment special să pot juca din nou o finală la Roland Garros și pot spune că e turneul meu favorit de Grand Slam, mă simt ca acasă aici, mă bucur că va fi o nouă provocare. E doar un alt meci, nu va fi special, nu contează rezultatul. Vreau să joc cel mai bun tenis, să lupt și vom vedea cine va învinge. Eu nu simt presiunea. E doar o provocare mare pentru mine și e o șansă mare să câștig turneul visurilor mele. Trebuie doar să joc cum am făcut-o ieri, am mai jucat împotriva ei. Vreau doar să zâmbesc mâine”.

Ce s-a schimbat față de finala din 2017: „Nu s-a schimbat nimic, încă joc tenis, încă muncesc în fiecare zi. Poate că zâmbesc mai mult (n.r. – față de sezonul trecut)”.

Cum ar arăta vremea perfectă: „Să fie oricum, dar să nu plouă (n.r. – râde). Suporterii vor fi acolo, mă bucur să-i văd și mă bucur că am șansa să joc această finală pe Chatrier”.

Despre ce a îmbunătățit: „Am mai multă experiență, sunt mai relaxată într-o astfel de situație. Dar nu se știe niciodată, mereu e diferit, încerc să joc cel mai bun tenis. Mă simt bine în această poziție și sper ca mâine să fie diferit față de celelalte finale. Încerc doar să fiu concentrată pe meci și nu pe ceea ce se întâmplă în arenă, dar mereu, când aplaudă sau mă încurajează, e drăguț”.

Descriere într-un singur cuvânt: „Fericită! Fericită că sunt aici. Sunt destul de constantă pe zgură, aici ating cel mai bun nivel, am amintiri plăcute și la juniori. Sunt mai multe lucruri care mă fac să mă simt bine pe teren”.

Despre Stephens: „A fost uimitor ce a făcut ea anul trecut. Fără să joace 9-11 luni a revenit și a câștigat un Grand Slam, așa că e uimitor. Știu că e o jucătoate uimitoare, e puternică și mâine voi înfrunta o adversară care joacă la fel ca adversara din semifinală (n.r. – Garbien Muguruza). Știu ce trebuie să joc, dar acum e diferit. E uimitoare, mai ales prin ce a făcut la US Open…”. 

„Niciun avantaj pentru Halep pentru că eu am un titlu, iar ea nu are nicunul”, a spus Sloane, referindu-se la cele trei finale majore pierdute de Halep, două la Roland Garros (în 2014, cu Șarapova, și în 2017, cu Ostapenko) și una la Austalian Open (contra lui Wozniacki, în acest an).

Sloane Stephens:

„Doar încerc să mă bucur de moment, să nu pun presiune pe mine. Vreau să mă relaxez, să mă bucur. E o jucătoare grozavă. Evident, e prima în lume pentru un motiv. Cred că va fi un meci mare, dar nu mă voi referi prea mult la stilul ei de joc. Pentru mine o mare oportunitate, finala e întotdeauna un meci special. Evident, poți face totul când te relaxezi și ești calmă.

Pentru mine, cel mai important lucru e să rămân calmă și să știu să profit de încrederea pe care o ai atunci când ajungi departe într-un turneu de Mare Șlem. Cred că sunt calmă pe teren mai tot timpul, nu am suișuri și coborâșuri. În finale sunt și mai concentrată, rămân calmă și asta e OK. Finalele de Mare Șlem sunt o mare oportunitate. Mergi acolo și lupți, nimic mai mult”, a fost discursul americancei, care, apoi, a dezvăluit că se simte ceva mai matură decât în trecut, lucru care-i oferă un mare avantaj: „Așteptările cresc de la tine pe măsură ce înaintezi în turneu. Cred că sunt foarte calmă în general, foarte neutră, deci nu mi-e foarte greu nici pe teren. E ceva normal pentru mine. Am avut rezultate grozave anul acesta, sunt ceva mai matură și am început să știu să profit de posibilități”, a mai transmis a zecea jucătoare a lumii.

Jurnaliștii prezenți la conferința de presă au fost curioși să afle ce va face Sloane dacă va câștiga al doilea trofeu de Mare Șlem după US Open 2017, dar s-au ales cu un răspuns diplomat: „Doar mă voi duce acolo și voi juca finala. Se întâmplă atâtea înainte să te gândești la cum e să ridici trofeul. Nu trebuie să te gândești la cât va dura finala…Sunt atâtea lucruri care-ți vin în minte, te gândești la orice se poate întâmpla, aș avea timp să joc de șase ori meciul în minte. Dar eu mă gândesc doar la ce am de făcut, să ascult sfaturile antrenorului meu și să am mintea limpede”, a mai declarat adversara Simonei.

Te așteptăm în Mega Mall

Evenimentul pus la cale de Eurosport, ProSport și Kiss FM va avea invitați de marcă din sportul românesc, care vor urmări partida pe un ecran imens, în comentariul specialiștilor Eurosport.

ProSport și Eurosport continuă astfel colaborarea începută anul trecut, la finala de la RG pierdută de Halep în fața Jelenei Ostapenko, eveniment găzduit de Promenada Mall. În ianuarie, la Park Lake Titan, aproape 1.000 de fani ai elevei lui Daren Cahill au trăit la intensitate maximă duelul cu daneza Caroline Wozniacki. Sandra Izbașa, Monica Roșu, Loredana Dinu, Ana Maria Brânză Popescu, Marian Drăgulescu, Virgil Stănescu sau Victor Hănescu sunt doar câțiva dintre marii sportivi ai României care au ales să urmărească finalele Simonei, într-un cadru similar celor organizate în marile orașe ale lumii.

Show me the money

Calificată în a patra finală de Mare Șlem a carierei după 6-1, 6-4 în semifinala cu Garbine Muguruza, Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) a reușit să dea o lovitură financiară importantă la Roland Garros. Grație cecului de 1,32 milioane de dolari pe care și l-a asigurat, constănțeanca tocmai a depășit nume precum Kim Clijsters, Martina Hingis sau Svetlana Kuznetsova și a intrat în topul celor mai mari câștiguri din istoria tenisului.

De-a lungul carierei pe care a început-o la nivel înalt în 2013, Simona a strâns nu mai puțin de 24.816.096 de dolari din câștigurile din tenis, suficient pentru a ocupa locul al optulea într-un clasament condus, evident, de Serena Williams. Iar turneul de la Roland Garros, la care se pregătește pentru a treia finală din 2014 și până în prezent, e de departe preferatul lui Halep și cel care i-a rotunjit cu adevărat conturile. În acest an, Simona primește 1.322.025 de dolari pentru calificarea în ultimul act, dar cecul poate crește până la 2,2  milioane de dolari în cazul unei victorii în fața americancei Sloane Stephens (10 WTA).

În 2018, Simona e liderul câștigurilor din tenis, trecând peste Caroline Wozniacki, rivala din lupta pentru locul unu și jucătoarea care i-a refuzat, la Australian Open, șansa primului Mare Șlem al carierei. 4.03 milioane de dolari as trâns Halep deja, în condițiile în care a ajuns abia la jumătatea sezonului.

Publicat: 09 06. 2018, 18:20
Actualizat: 09 06. 2018, 18:23