Zeițele de la Montreal: România s-a calificat în Grupa Mondială din Fed Cup! Dulgheru a adus punctul decisiv cu Canada! Fenomenala Mitu a învins-o pe Bouchard

FED CUP – România s-a calificat în Grupa Mondială, după trei victorii epice pe terenul Canadei

  • Ziua decisivă a barajului România – Canada (3-2) din Fed Cup, pentru accederea în Grupa Mondială, a început de la 1-1 și a fost deschisă perfect de Andreea Mitu
  • Andreea Mitu (România, 104 WTA) a produs un cutremur la Montreal și a învins-o pe Eugenie Bouchard (Canada, 7 WTA), cu scorul de 4-6, 6-4, 6-1
  • Al patrulea meci, cel care a decis echipa calificată, a avut loc între Alexandra Dulgheru (România, 69 WTA) și Francoise Abanda (Canada, 260 WTA), iar jucătoarea mai experimentată, Dulgheru, s-a impus cu 3-6, 7-5, 6-2
  • Punctul din prima zi, cea de sâmbătă, a fost adus de aceeași Dulgheru, care a trecut de Bouchard cu 6-4, 6-4
  • Ultimul meci de dublu a contat doar pentru palmares, iar Olaru și Mitu au pierdut în fața cuplului Dabrowski/Fichman, scor 6-1, 4-6, 10-5

02:30 Fichman și Dabrowski au 6-1, 3-4 cu Mitu și Olaru. Meciul de dublu conteză doar pentru palmares, iar tricolorele probabil că s-au prezentat pentru ca Raluca să aibă și ea parte de puțină mișcare înainte de petrecerea care urmează. Așa că Alex Tăcină vă mulțumește pentru că ați urmărit desfășurarea live a barajului pe www.prosport.ro! Ne reîntâlnim în Grupa Mondială, dar înainte de marele moment vă propun o temă de gândire. O vom mai vedea pe eroina Andreea Mitu în componența echipei? Probabil că Simona Halep nu va mai avea „obligații” într-un sfert de Grupă Mondială, iar Monica Niculescu va fi puțin mai odihnită. O noapte liniștită!


01:30 Performanța naționalei României face înconjurul planetei! Darren Cahill, fostul antrenor al lui Andre Agassi, o felicită pe Alina Tecșor pe Twitter. Inspirație de mare căpitan a Alinei, care a avut curajul să o trimită pe Andreea Mitu în lupta cu Genie Bouchard.

Wonderful Fed Cup weekend with many great performances. Big shoutout to Romanian captain Alina Tecsor (via @tlaenpix) pic.twitter.com/2CPxq5pFMZ


01:25 Sorana Cîrstea a trăit cu sufletul la gură meciurile de la Montreal: „Bravooooo feteleeeee”, spune ea pe Twitter.


01:10 Hora bucuriei tocmai s-a încheiat la Montreal! Irina Begu, Alexandra Dulgheru, Andreea Mitu, Raluca Olaru și căpitanul nejucător Alina Tecșor au trimis România, pentru prima dată în noul format, în Grupa Mondială din Cupa Federației! Urmează adversare de top: Italia, Olanda, Elveția, Cehia, Franța, Rusia și Germania!

Congratulations to #Romania #FedCup team @irina_begu @AlexDulgheru @andreea_mitu @Raluca_Olaru #HaiRomania 2016 WG pic.twitter.com/vEanqHq0VS


01:00 Victorie pentru Alexandra Dulgheru, 3-6, 7-5, 6-2! România merge în Grupa Mondială: „Le mulțumesc tuturor românilor pentru susținere”, spune Alexandra!

Dulgheru beats Abanda 3-6, 7-5, 6-2. Congrats to ROU on reaching World Group. CAN goes to WGII for #FedCup pic.twitter.com/BWvQ6t9Zwl


00:55 Alexandra își consolidează break-ul și se apropie la un game de calificare, 5-2!


00:47 Dulgheru îi rupe serviciul Abandei, 4-2, iar comentatorul englez exclamă: „Alexandra Dulgheru, în vârstă de 26 de ani, poate ajunge orice minge”!


00:43 Alexandra e de neînvins acum pe propriul serviciu, 3-2! Căpitanul Alina Tecșor îi dă sfaturi la pauza dintre game-uri. Parcă în sfârșit arată ca un adevărat căptan nejucător, spre deosebire de momentele în care Simona Halep o ignora total la Galați.


00:35 Dulgheru face 2-1, iar staff-ul României explodează la marginea terenului! Îl văd acolo și pe antrenorul Daniel Dobre, cel care a declarat că multe dintre jucătoarele de tenis sunt lesbiene: „Sunt multe fete din circuit care au prieten, sigur că da. E un lucru firesc până la urmă. Depinde însă de la ce vârstă. După 22 de ani, în general, fiecare are o legătură, o relație. Multe dintre ele sunt și lesbiene, nu trebuie să ascundem acest aspect. În general spanioloaicele, dar nu contează orientarea sexuală”, a spus Dobre pentru ziarulring.ro.


00:30 După un break al canadiencei, Alexandra se trezește și egalează în decisiv, 1-1! Dulgheru a câștigat game-ul cu un vole drive, lovitura preferată a colegului meu de la fotbal, Adrian Costeiu


00:15 Dulgheru face break la timp: 3-6, 7-5! România se află la un singur set distanță de Grupa Mondială! Alexandra și Francoise au oferit un ultim schimb savuros care părea interminabil, dar experiența româncei și-a spus cuvântul într-un final!

#CANROU Dulgheru takes the 2nd set 75 to level the rubber! Can she take the third set and win the tie for Romania? pic.twitter.com/FTEYQjTiIT


00:10 Avem dramatism în setul doi: Dulgheru conduce cu 6-5, dar are nevoie de un retur inspirat pentru a câștiga setul! În caz contrar, vom vedea moarte subită: tie-break!


00:03 Dulgheru conduce pentru prima dată în set, 5-4! Abanda își arată limitele și greșește mingi simple, iar acum servește pentru a supraviețui în actul doi!


23:55 Alexandra face un punct superb, păcălindu-și adversara din încheietură. Abanda rămâne mască la fileu și se vede egalată pe tabelă, 4-4!


23:50 Abanda – Dulgheru 6-3, 4-3 și serviciul pentru Canada! Servește cu mingi noi a 260-a jucătoare a lumii!


23:45 E de necrezut ce se întâmplă la Montreal. Canada are set și break, datorită tinerei de 18 ani Abanda: 6-3, 3-2!


23:35 Canada e la cârma meciului patru, 6-4, 2-2! Ideal ar fi fost ca Abanda să fi refuzat și ea să dea mâna cu Dulgheru la tragerea la sorți. Alexandra nu pare enervată deloc, spre deosebire de meciul cu Genie.


23:27 Cum ar fi să o bați pe Bouchard de două ori și să te bată Abanda de două ori? Greu de imaginat! Dulgheru se chinuie în continuare, face 1-0, dar Abanda egalează fără emoții!

#CANROU Abanda converts her 2nd set point to take the opener 63! Can she send this tie to a deciding doubles rubber? pic.twitter.com/Fj6TxFLpVB


23:17 Set Canada, 6-3! Să fie seara surprizelor? Alexandra n-are zvâc în primul set, pe care îl începuse bine. O serie de cinci game-uri la rând realizată de Abanda a făcut diferența.


23:10 Ce răsturnare de situație! Dulgheru e de nerecunoscut și îi oferă prea multe „prăjituri” adversarei, 2-5!


23:05 Titi Prospop le-ar fi spus apropiaților: „Bouchard mi-a doborât recordul personal de prosoape distruse într-un meci”.


23:00 Dulgheru părea în control, dar tânăra Abanda surprinde și preia conducerea, 3-2!


22:55 Bouchard a oferit o imagine care l-ar face invidios și pe Titi „Prosop”, fostul antrenor al lui Doroftei.

Bouchard loses in Fed Cup, but Abanda has Canada tied http://t.co/zpJ29HOHLB #tennis


22:45 Dulgheru, care a fost pe mâini bune înainte de meci, începe cu break, 1-0! Alexandra a fost pregătită înainte de a intra pe teren de fizioterapeutul Simonei Halep, Teo Cercel!


22:35 Alexandra Dulgheru și Francoise Abanda au intrat pe teren. În mod normal, experimentata Alexandra nu ar trebui să aibă probleme cu tânara în vârstă de 18 ani și să califice România în Grupa Mondială!


22:30 Ce decizie inspirată luată de căpitanul Alina Tecșor, care a trimis-o pe teren pe Andreea Mitu, în locul Irinei Begu, menajată pentru meciul de dublu! La sfârșit, Andreea și Irina, în tricoul naționalei de fotbal, s-au îmbrățișat după o victorie epică!


22:20 Andreea, cu ochii în lacrimi la final, dar lacrimile sunt de bucurie, după un meci magic: „La început nici nu mă așteptam să joc. Sunt fericită că am câștigat și vreau să le mulțumesc tuturor de aici pentru susținere. A însemnat foarte mult pentru mine! Fiecare victorie e diferită. Să joci pentru țara ta e ceva cu adevărat special, deci nu pot compara acest succes cu cele din circuit”, a spus Mitu la microfonul reporterului canadian!


22:15 Meeeeci Mitu, 4-6, 6-4, 6-1, și România conduce Canada cu 2-1, la Montreal. Bouchard părăsește terenul cu capul plecat! Bucureșteanca în vârstă de 23 de ani obține victoria carierei, iar comentatorul canadian exclamă: „România are un nou star în tenis!”


22:10 Mitu este super starul din teren în acest moment! Îi iese totul cu dreapta și o subordonează pe Genie cu serviciul, 5-1!


22:02 Andreea defilează pe teren și are două break-uri în față, 4-1! Aproape de o victorie incredibilă în fața numărului 7 mondial!


21:55 Mitu e „on fire”! România se duce la 2-0, moment în care comentatorii canadieni își strigă frustrarea: „Nu e rău pentru o începătoare”!

#CANROU A sensational shot from Andreea Mitu hands her the second set 64 and we’re going to a 3rd! Who will take it? pic.twitter.com/ZEDEGF1Ruq


21:50 Vine break-ul pentru România și în decisiv, 1-0! Mitu face deranj la Montreal! Raportul loviturilor direct câștigătoare din setul doi este 14-4 în favoarea româncei.


21:43 Seeeeeeeet Româniaaa, 6-4!!! Andreea Mitu câștigă primul set din carieră în fața unei jucătoare din Top 10! O dreaptă maginifică a bucureștencei o face pe Bouchard să-și ascundă privirea plină de lacrimi în prosop: „Dau mâna cu ea la sfârșit, vreau să-i ating mâna dreaptă, e prea bună”, probabil că gândește Genie acum!

Oh Canada. @TennisCanada #LiveTheMoment pic.twitter.com/Nh0gBFdfJL


21:33 Breeeak Mitu, în urma greșelilor neforțate ale adversarei, și România servește pentru setul doi, la 5-4!


21:27 Bouchard joacă mult mai bine decât în meciul cu Dulgheru, variază mingile, și se duce la 4-3! Pauză de odihnă, moment în care am răgaz să vă prezint câțiva fani canadieni. Și-au luat vuvuzele, pentru a putea ține piept „Armatei tricolore”!


21:22 Mitu egalează la 3 în setul doi, moment în care Teo Cercel, preparatorul fizic al Simonei Halep, se ridică în picioare și o încurajează pe bucureșteancă. Presupun că Teo a fost lăsat cu greu de Simona Halep să meargă la Montreal, pentru a nu pune în pericol obligațiile de la Stuttgart!


21:15 Andreea continuă să fie inconstantă și Genie n-are cum să o ierte, 2-2! „Genie Army”, armata de hipsteri din tribune, s-a trezit la viață!


21:05 Mitu își menține break-ul în setul doi, 4-6, 2-1! Genie este cu gândul la Justin Bieber în aceste momente.


20:59 Bouchard iese din control după câștigarea primului act, ia Mitu îi rupe serviciul, 4-6, 1-0!

#CANROU Bouchard takes the opening set against Mitu 64. Can she make up for her disappointing loss yesterday? pic.twitter.com/TbvrhyyJje


20:52 Set Canada, 6-4! Andreea izbește fileul cu dreapta, la prima minge de set a adversarei! În pauza dintre manșe, cu amabilitatea lui Neal Trousdale, vă puteți delecta cu tatuajul Andreei Mitu și unghiile vopsite în tricolor…


20:45 Bouchard are 5-4, dar Mitu se află la serviciu. Îmi amintesc un meci al Andreei, în urmă cu 3 ani, la Arenele BNR. Tatăl ei îmi spunea că dreapta fiicei este de Top 10 WTA! Nu spera însă la acea vreme că Andreea își va măsura forehand-ul de Top 10 cu o tenismenă din Top 10, în Fed Cup.


20:40 Iată că cedează și serviciul canadiencei! Andreea reintră în set cu un rebreak rapid, 3-4! Dreapta în cross este arma ucigătoare a lui Mitu, cu care îi pune probleme lui Genie până acum.


20:35 Break Bouchard, 4-2! Defensiva canadiencei este la un nivel înalt.


20:30 Se merge cap la cap cu serviciul și Genie face 3-2! Nicio minge de break până acum.

#EugenieBouchard takes on #AndreeaMitu later – what does @neilroarty think of her form? http://t.co/xJEf9G56Ht pic.twitter.com/j6s0XwyOqy


20:26 Comentatorul canadian al meciului a făcut o dezvăluire foarte importantă! Acesta ne spune că Alina Tecșor i-a transmis că îi aparține decizia de a nu o trimite pe Irina Begu în teren, în meciul cu Eugenie Bouchard, pentru a o odihni în eventualitatea unui meci de dublu.


20:22 Bouchard conduce cu 2-1. Căpitanul Alina Tecșor îi dă sfaturi Andreei Mitu, însă acestea nu se aud pe transmisie. Ea pare a spune: „Ilie Năstase va auzi de tine după meciul ăsta!”


20:20 După un game ușor al lui Genie, Andreea își face și ea serviciul, la 30, scor 1-1. Multe steaguri tricolore la Montreal! Au rămas de la meciurile de box ale lui Lucian Bute!

Eurgénie Bouchard 🔴⚪🔴 #FedCup2015 pic.twitter.com/ls6Pb3nqiT


20:10 Un fan de pe Twitter este îngrijorat de silueta canadiencei Bouchard: „A slăbit incredibil de mult”. Eu am aflat motivul pentru care Genie ține cură de slăbire: a îndemnat-o Justin Bieber.

INCREDIBIL! Nici fusta nu mai stă pe Bouchard. A slăbit îngrijorător de mult. O fi trecut la salate? #CeafăFREE #PorkOUT


20:03 Comentatorul de la Dolce Sport se pare că este super informat: „Am aflat că Andreea Mitu are fluturași în stomac”, ne spune el.


19:55 Mitu a mai întâlnit o singură jucătoare din Top 10 WTA în carieră: Agnieska Radwanska, la Wimbledon 2014. Românca a luat atunci doar trei game-uri, scor 6-2, 6-1.

NOMINATION CHANGE: @andreea_mitu in for Irina Begu for Sunday’s opening singles rubber v Bouchard #CANROU #FedCup pic.twitter.com/JxAJladVsn


19:40 Begu nu va juca astăzi, dar, înainte de anunțul trist, Bouchard a luat-o și pe ea la țintă: „Ar mai trebui să-și îmbunătățească dreapta și reverul”! Aroganța completă ar fi fost ca Genie să spună că e nevoie ca Irina să mai lucreze la dreaptă, rever și serviciu…


19:30 Veste proastă de la Montreal! Problemele fizice ale Irinei Begu o împiedică pe prima rachetă a României să intre astăzi! Andreea Mitu, la primul meci în Fed Cup, îi ia locul pentru jocul cu Eugenie Bouchard. Vă amintesc că Andreea este jucătoarea despre care nu a auzit Ilie Năstase!


19:25 Bună seara, iubitori ai tenisului, va spune Alex Tăcină. Abia ce am venit de la Arenele BNR, acolo unde se desfășoară al doilea tur al calificărilor. Chiar dacă este un turneu al băieților, disputat la aproape 7.300 de kilometri distanță de Montreal, febra meciului cu Canada s-a simțit din plin: Adrian Marcu, fostul antrenor al Simonei Halep și Alexandrei Dulgheru, a mestecat trei pachete cu gumă, în așteptarea confruntărilor care încep în 40 de minute.


Naționala de Fed Cup a României, fără Simona Halep (3 WTA) în componență, duce o luptă eroică la Montreal (Canada), unde Bouchard și compania își apără locul din Grupa Mondială a Fed Cup. După prima zi, una agitată și de ironiile la care au recurs cele două formații, scorul este 1-1. Bouchard a refuzat să dea mâna cu Dugheru la tragerea la sorți, iar membrii staffului tricolor au făcut o aroganță după victoria Alexandrei. „Piti” le-a întins mâna, apoi aceștia au imitat gestul canadiencei, prefăcându-se că nu vor să o salute pe româncă.


Foto Neal Trousdale – www.opentenis.ro

Echipa care își va adjudeca primul meci de duminică, disputat probabil între Irina Begu și Eugenie Bouchard, va lua o opțiune mare pentru calificare. Importanța jocurilor din Canada este una uriașă, ținând cont că România nu a mai disputat un meci cu o asemenea miză de 23 de ani.

Avantajele României după prima zi:

  • Alexandra Dulgheru se află într-o formă excelentă.
  • Eugenie Bouchard joacă slab.

Avantajele Canadei după prima zi

  • Irina Begu are probleme fizice.
  • În cazul în care Irina Begu nu va putea juca, locul ei va fi luat de Andreea Mitu (104 WTA), care n-a mai evoluat până acum în Fed Cup.
  • Dacă se merge în meciul 5, jucătoarea care va face echipă cu Raluca Olaru (62 WTA la dublu) va fi epuizată din punct de vedere fizic – Irina Begu sau Alexandra Dulgheru.
Publicat: 20 04. 2015, 01:01
Actualizat: 20 04. 2015, 09:23