Zeul tenisului nu are vârstă! Federer câștigă Australian Open după o finală memorabilă cu Nadal: 6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 6-3! Reacția genialului Roger după câștigarea titlului de Mare Șlem cu numărul 18

  • Roger Federer (Elveția, favorit 17) l-a învins pe Rafael Nadal (Spania, favorit 9) într-o finală dramatică, la Australian Open, scor 6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 6-3, după trei ore și 40 de minute de luptă.

14:35 Roger Federer, o legendă în carne și oase, a vorbit după ce a ridicat deasupra capului trofeul de la Australian Open 2017! Fair-play ca întotdeauna, Federer a avut numai cuvinte frumoase despre adversarul său: „În primul rând, vreau să-l felicit pe Rafa, pentru că nimeni nu ne oferea vreo șansă înaintea turneului. Eu m-aș fi declarat mulțumit chiar dacă pierdeam, în condițiile în care am revenit după o pauză lungă. Am muncit enorm să ajung din nou la acest nivel, știu că și Rafa a făcut la fel, iar tenisul are nevoie de el în continuare. Vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor din echipa mea, care au făcut un efort extraordinar pentru mine! Publicul a fost minunat, dar nu e o noutate pentru mine. În fiecare an s-a ridicat la un nivel extraordinar, iar atmosfera a fost una de neuitat de fiecare dată”.


14:30 Moment magic pentru Roger la ceremonia de premiere, elvețianul încoronându-se într-un Grand Slam pentru prima oară după aproape 5 ani! Dar luptătorul Rafa merită felicitat și el pentru atitudinea de războinic pe care a arătat-o încă o dată! Primele cuvinte ale ibericului după finala pierdută: „A fost un meci extraordinar, dar poate că Roger a meritat un pic mai mult decât mine să câștige. Voi continua să lupt în continuare”.


Federer triumfă la Australian Open pentru a 5-a oară în carieră, după o finală senzațională cu Nadal, scor 6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 6-3!!! La 35 de ani, Roger își învinge rivalul de moarte și îi predă acestuia o lecțe de tenis pe finalul confruntarii, revenind de la 1-3 în setul decisiv! „Fedex” s-a mobilizat, a servit ca un robot și a „zburat” pe teren, adjudecându-și ultimele 5 game-uri ale finalei de la Melbourne!

Federer s-a bucurat ca un copil la finalul unui meci memorabil, de trei ore și 40 de minute, la capătul căruia își adjudecă al 18-lea titlu de Grand Slam al carierei – record absolut în tenisul mondial, dar și un cec de 2,8 milioane de dolari. De asemenea, Roger câștigă Grand Slam-ul din țara cangurilor pentru a 5-a oară, după ce s-a mai impus și în anii 2004, 2006, 2007 și 2010.


14:10 Roger rămâne în transă mai câștigă o dată pe serviciul spaniolului după un game absolut fabulos! Servește la 5-3 pentru al 18-lea titlu de Grand Slam al carierei!


13:58 Federer revine superb și se duce la 4-3 în decisiv! Roger returnează incredibil, reușește rebreak-ul, apoi își face serviciul la 0! Maestrul e „on fire” și îl domină pe un Nadal care în urmă cu câteva minute avea meciul în mână. Fanii elvețieni sunt în delir, iar spectatorii neutri se bucură că sunt martorii unor execuții magistrale ale lui Roger.


13:45 Nadal înfruntă din nou o minge de break a lui Federer, dar ibericul o scoate la capăt până la urmă și se duce la 3-1! Roger rămâne agresiv, însă nu ia cele mai bune decizii în acest început de set.


13:30 Federer – Nadal 6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 0-2! „Fedex” se clatină în fața retururilor teribile ale lui Nadal, iar elvețianul își pierde serviciul în primul game din decisiv! Roger a fost aproape să-și recupereze break-ul, dar a ratat destul de ușor trei mingi de 1-1!


13:15 Nadal câștigă setul al patrulea contra lui Federer, iar finala devine una captivantă, scor 6-4, 3-6, 6-1, 3-6!!! Ambii tenismeni au reușit câte două seturi magnifice, însă care dintre ei va avea nervii mai tari în decisiv? Se joacă de două ore și 40 de minute, iar Roger solicită un time out medical, așa cum a procedat și înaintea setului 5 al semifinalei cu Wawrinka. Elvețianul va servi primul în decisivul finalei de la Australian Open 2017!


13:08 Rafa servește solid, prinde un as la 40-0 și face un pas uriaș către decisiv, scor 5-2! Chiar dacă are un moment de joc mai slab, Roger rămâne fair-play și își aplaudă adversarul la capătul unui schimb spectaculos.


13:00 Federer – Nadal 6-4, 3-6, 6-1, 1-4! „Matadorul” spaniol joacă excelent atunci când se află în dificultate, revine în forță și se desprinde după un punct de colecție, în care l-a prins pe picior greșit pe elvețan. După un set în care a defilat, Federer își pierde din agresivitate și e împins mult în spatele liniei de fund.


12:50 Nadal nu are voie să greșească în setul al patrulea dacă vrea să rămână în finală, iar spaniolul se mobilizează și preia conducerea la 2-1! La serviciu urmează Federer, care până acum a reușit 10 ași.


12:35 Federer e impresionant de o bună bucată de vreme și își adjudecă setul al treilea în stil de mare campion, după un vole la care Nadal nu a avut nicio reacție, scor 6-1! Roger a fost extrem de inspirat și încrezător în această manșă care a durat 40 de minute, dându-i peste cap toate planurile tactice lui Nadal.


12:30 Federer îl îngenunchează pe Nadal cu două retururi de rever sublime și se desprinde decisiv în setul al treilea, la 5-1! Paradoxal e că Rafa se încăpățânează să trimită pe backhand-ul lui Roger, însă elvețianul e magistral cu reverul.


12:23 Roger mai trimite câteva torpile și își menține break-ul fără probleme, 4-1! Rafa trece prin momente extrem de dificile, e surprins de execuțiile de geniu ale elvețianului, iar unchiul Toni înghite în sec în loja sa.


12:10 Federer – Nadal 6-4, 3-6, 3-0! Ce meci, ce răsturnări de situație! Federer rupe echilibrul în setul al treilea, după un prim game în care a salvat trei mingi de break. Roger îl presează apoi pe Rafa, iar elvețianul face break-ul la capătul unor schimburi rapide, în care a lăsat impresia că joacă ping-pong, și nu tenis!


11:55 Nadal câștigă setul al doilea, scor 6-3, reușind un nou game de serviciu impecabil! Ibericul este mult mai hotărât și convertește mingea de set după un forehand slab al evațianului, care a ajuns prea târziu la minge.


11:50 Federer – Nadal 6-4, 2-5, iar Rafael se apropie de câștigarea setului după un game alb! Copiii de mingi sunt nevoiți să șteargă terenul, nu pentru că ar ploua la Melbourne, ci din cauză că spaniolul transpiră prea mult. 


11:40 Rafa a defilat în primele patru game-uri ale actului secund, dar Roger se concentrează și recuperează un break, scor 1-4! În orice caz, spaniolul pune mai multă forță în lovituri și îi destablizează tot mai des defensiva elvețianului.


11:25 Federer – Nadal 6-4, 0-3! Rafa devine mai agresiv în setul al doilea și reușește să îi rupă pentru prima oară serviciul lui Roger, spaniolul profitând de câteva ezitări ale lui Federer.


11:13 SEEET Roger Federer, scor 6-4, după numai 34 de minute!!! Elvețianul își face jocul de atac și nu îi oferă nicio șansă lui Rafa Nadal într-un prim set dominat destul de clar. Roger are 4 ași până acum, unul în dreptul lui Rafa, dar capitolul la care excelează elvețianul este cel al loviturilor câștigătoare: 13 – 5!


11:05 Break pentru Federer, 4-3!!! Elvețianul atacă decisiv și îl năucește pe Nadal cu câteva retururi magnifice. Spaniolul este dezorientat în fața unui Federer extrem de sigur pe el.


10:53 Federer – Nadal 2-2. Ambii campioni joacă foarte repede și se merge cap la cap cu serviciul! Roger a fost aproape de un break, însă Rafa a avut noroc, mingea sa căzând în terenul advers după ce a lovit banda fileului, la 30 egal.


10:40 Nadal servește primul și nu o face deloc rău, câștigând primul game la 0. Deocamdată, Federer nu a făcut pasul în față, preferând să joace câteva schimburi de tatonare din spatele terenului.


10:28 Câteva opinii interesante ale cititorilor ProSport, postate în secțiunea de comentarii. Luigino crede că „Federer va încerca să joace la fel cum a făcut-o cu Berdych, rapid, lovind repede și precis, scurtând punctele. De asemenea, îi va trebui un serviciu foarte bun, să joace ca un robot, altfel nu are nicio șansă. Nu este nicio noutate, acestea sunt caracteristicile după care au jucat cei doi de-a lungul timpului”. Expert2017 ne ține la curent cu statistica loviturilor direct câștigătoare: „62% pentru Federer, 38% în dreptul lui Nadal”, iar Toma spune: „Un regal fără egal! Succes ambilor combatanți pentru un meci care să confirme așteptările. Mai departe, fiecare cu emoțiile lui”.


10:17 În deschiderea finalei, organizatorii au proiectat un spectaculos joc de lumini pe arena Rod Laver.


10:10 Este o seară mare la Melbourne și o dimineață frumoasă în România, pentru că avem privilegiul de a urmări în direct doi titani ai tenisului mondial! Federer și Nadal se înfruntă astăzi în a 9-a finală de Grand Slam, spaniolul triumfând în fața elvețianului în ultimul act de la Roland Garros 2006, 2007, 2008 și 2011. De asemenea Rafa, a mai câștigat finalele de la Australian Open 2009 și Wimbledon 2008, în timp ce Roger l-a răpus pe iberic la Wimbledon 2006 și 2007. Istoria îl avantajează pe Nadal, dar genialul elvețian pare de neoprit la Melbourne. Eu sunt Alex Tăcină și voi urmări împreună cu voi blockbusterul așteptat de toată lumea.


Genialul Federer joacă un tenis minunat la vârsta de 35 de ani, iar duminică poate seta un nou record fabulos prin câștigarea celui de-al 18-lea titlu de Mare Șlem al carierei! Dar Roger îl are în față pe războinicul Rafa Nadal (30 de ani), jucătorul care i-a făcut multe zile fripte elvețianului. Istoria meciurilor directe este de partea ibericului care își poate trece în palmares al 15-lea trofeu major, scor 23-11, însă ultima partidă a fost adjudecată de „Fedex”: 6-3, 5-7, 6-3 în finala de la Basel 2015.

Finala de la Australian Open e un vis devenit realitate, pentru că nimeni nu se aștepta la o asemenea întâlnire stelară, în condițiile în care elvețianul s-a întors după o operație la genunchi, iar spaniolul venea și el după o accidentare la încheietură. Între Federer și Nadal s-au mai dat trei bătălii până acum la Australian Open, toate fiind câștigate de Rafael: 7-5, 3-6, 7-6(3), 3-6, 6-2 în finala din 2009, 6-7(5), 6-2, 7-6(5), 6-4 în semifinalele din 2012 și 7-6(4), 6-3, 6-3 în semifinalele din 2014.

Federer și Nadal au ajuns în ultimul act de la Melbourne după două meciuri infernale, câștigate în cinci seturi: 7-5, 6-3, 1-6, 4-6, 6-3 pentru Roger contra lui Stan Wawrinka (Elveția, favorit 4), respectiv 6-3, 5-7, 7-6(5), 6-7(4), 6-4 pentru Rafa în fața blugarului Grigor Dimitrov (favorit 15). Miza este una fabuloasă și din punct de vedere financiar, câștigătorul turneului urmând să încaseze un cec în valoare de 2,8 milioane de dolari.

Publicat: 29 01. 2017, 14:44
Actualizat: 29 01. 2017, 15:03