Zi de coșmar la Shenzhen. Cîrstea și Niculescu, OUT în sferturi. Monica a avut meciul în mână, dar a fost demolată în decisiv
- Meciurile de joi, din sferturi, au fost reprogramate pentru ziua de vineri, din cauza ploii.
â–ºMonica Niculescu – Yafan Wang 6-2, 6-7, 1-6
â–ºSorana Cîrstea – Alison Riske 5-7, 1-6
â–º13:07 Înfrângere pentru Monica Niculescu. Deși a avut meciul în mână, Monica pierde cu 6-1 în decisiv și părăsește competiția. În dimineața zilei de vineri, Sorana Cîrstea a fost eliminată de Alison Riske. În semifinale, la Shenzhen, s-au calificat Sabalenka, Riske, Zvonareva și Wang. Reprezentanta gazdelor va juca cu Sabalenka, iar Riske o va înfrunta pe Zvonareva.
â–º12:45 Probleme pentru Monica! Wang defilează în decisiv și s-a desprins la 4-0. Românca trebuie să găsească resursele necesare pentru o revenire de senzație, altfel va pleca acasă.
â–º12:35 SET! Yafan Wang se impune în tie-break și duce meciul în decisiv. Monica Niculescu trebuie s-o ia de la capăt pentru a-și asigura prezența în semifinale.
â–º11:25 SET! Monica Niculescu se impune cu 6-2 în primul set și e la un pas de semifinale. Românca n-a stat prea mult la discuții cu Wang, reușind să-și adjudece primul set în 32 de minute. Dacă se va califica în penultimul act, locul 99 în ierarhia WTA va da peste Sabalenka.
â–º10:56 A început meciul dintre Monica Niculesc și Yafan Wang.
â–º10:32 Se apropie ultimul meci din sferturi. După ce Sabalenka, Riske și Zvonareva și-au asigurat prezența în semifinale, Monica Niculescu și Yafan Wang se vor lupta pentru ultimul loc în careul de ași de la Shenzhen. În al treilea sfert de finală, Zvonareva a învins-o pe Kudermetova, scor 4-6, 7-5, 6-3. Dacă va trece de Wang, Monica Niculescu va da peste Sabalenka.
După ce s-a calificat în semifinale, Zvonareva va reveni în Top 100 WTA și se va duela cu Riske pentru un loc în finală.
â–º09:29 Sorana Cîrstea, OUT de la Shenzhen. Alison Riske s-a impus cu 7-5, 6-1, după o oră și 39 de minute. În semifinale, Riske va juca împotriva câștigătoarei dintre Veronika Kudermetova și Vera Zvonareva. Ambele se află în afara Top 100 WTA. Monica Niculescu va intra în scenă în jurul orei 10:00, pentru ultima partidă din sferturi.
â–º09:22 Sorana e la un pas de eliminare. Riske servește puternci și nu-i dă nicio șansă Soranei. Cîrstea e la două game-uri de eliminare, după o prestație modestă.
â–º08:58 Game pentru Sorana. După o serie de coșmar, în care a pierdut opt game-uri din ultimele nouă, Sorana a dus scorul la 1-2, în setul secund. Rămâne de văzut dacă acest game va reprezenta declick-ul pentru Sorana, care e nevoită să tragă tare pentru a ajunge în semifinale. E vizibil că schimbarea de program a dat-o peste cap pe jucătoarea noastră
â–º08:58 SET! Alison Riske pare mai pregătită astăzi, după ce joi pierduse primele două game-uri ale confruntării cu Sorana Cîrstea. Riske a câștigat primul set și a la un pas de calificare.
â–ºAstăzi se joacă! După ce joi au trecut prin momente care le-au scos din sărite, Sorana Cîrstea și Alison Riske se luptă astăzi pentru un loc în semifinale. Sabalenka e prima jucătoare ajunsă în semifinale, la Shenzhen, după ce Maria Șarapova a abandonat la scorul de 6-1, 4-2 pentru adversara din Belarus.
â–º PROGRAMUL ZILEI DE VINERI: Meciul Sorana Cîrstea – Alison Riske se va încheia pe Terenul 1, după disputarea unui meci de dublu: Nao Hibino / Anhelina Kalinina – Ying Ying Duan / Renta Voracova, programat să înceapă la 7:00, ora României. Cel mai probabil, meciul Soranei va începe în jurul orei 8:30.
Monica Niculescu va avea de așteptat, meciul său cu Yafan Wang fiind repartizat în final de program, pe Terenul Central, după derby-ul dintre Șarapova și Sabalenka (de la ora 7:00) și finalizarea partidei Kudermetova – Zvonareva, întreruptă la scorul de 6-4 pentru tânăra rusoaică.
â–º 12:15 Organizatorii turneului de la Shenzhen au anunțat că meciurile din sferturile de finală sunt amânate pentru ziua de vineri. Așteptăm programul oficial
â–º11:02 Organizatorii au revenit cu un nou anunț oficial: meciul dintre Sorana Cîrstea și Alison Riske este primul care se va relua, înaintea celui de pe Central. Jucătoarele sunt așteptate la duel la 11:05 ora României.
Termenul estimativ nu se confirmă însă, iar așteptarea continuă.
â–º10:35 În timp ce jucătoarele sunt din nou la vestiare, organizatorii au luat o primă decizie: singura partidă de dublu care ar fi trebuit să se mai dispute joi a fost reprogramată pentru ziua de vineri. Rămâneți pe ProSport pentru a afla ultimele vești de la Shenzhen.
â–º10:15 BREAK Sorana Cîrstea! Românca profită la maximum de cele două duble greșeli ale americancei Riske, pune presiune la retur și câștigă contra serviciului, pentru 2-0.
După alte patru puncte, meciul este întrerupt, pentru a treia oară. Bilanțul: trei întreruperi de ploaie, 23 de puncte jucate, două game-uri și jumătate disputate. Jucătoarele merg de această dată la vestiare, în timp ce organizatorii au scos mașinuțele pentru a încerca să usuce terenul.
â–º 10:08 După mai puțin de o jumătate de oră, jucătoarele revin pe teren, dar nu apucă să joace prea mult, înainte ca meciul să fie oprit, pentru a doua oară. Sorana Cîrstea salvează trei mingi de break și își apară, într-un final, lasarea, punând pe tabelă primul game, pentru 1-0. După alte două puncte pe serviciul lui Riske, jocul se întrerupe din nou. În total, s-au disputat 16 puncte în meciul de pe terenul 1.
Pe Central, derby-ul rusoaicelor este întrerupt la minge de prim set pentru Kudermetova, pe serviciul Zvonarevei. Sorana Cîrstea a pus geaca pe ea, mănușile și a mers la linia de fund a terenului pentru mișcări de stretching și menținere a mușchilor în temperatură.
10:00 S-a reluat partida dintre Sorana Cîrstea și Alison Riske. Meciul s-a reluat de la scorul de 30-0 pentru Sorana, în primul game. Rămâne de văzut dacă ploaia va mai opri jocul.
9:35 Decizia organizatorilor de a muta meciul Cîrstea – Riske pe Terenul 1 este răsplătită doar parțial. Jucătoarele vin pe teren, se încălzesc, iar Sorana, la serviciu, reușește să câștige primele două puncte, Picăturile de ploaie revin, iar cele două jucătoare se pun imediat de acord să se oprească. Arbitra coboară din scaun pentru a verifica liniile.
Organizatorii nu au, pentru moment, o estimare legată de ora de reluare a jocului.
09:21 Ploaia a dat peste cap programul sferturilor de finală de la Shenzhen. Acum se înfruntă Veronika Kudermetova și Vera Zvonareva, într-un duel 100% rusesc. Știm cu siguranță că Monica Niculescu va intra pe teren după ora 12:00. Sorana Cîrstea și Alison Riske se vor duela mai devreme. Între meciurile celor două românce va mai avea loc și partida dintre Șarapova și Sabalenka.
Rămâneți pe ProSport pentru a afla ultimele informații de la Shezhen.
Cele două reprezentante ale României rămase în cursa pentru trofeul de la Shezhen, Sorana Cîrstea (84 WTA) și Monica Niculescu (99 WTA), revin pe teren, joi, pentru duelurile din faza sferturilor de finală.
Meciurile româncelor au fost programate consecutiv, în finalul programului zilei, pe terenul central și nu vor începe mai devreme de 8:00, ora României.
Cîrstea – Riske, 4-1 scorul întâlnirilor directe
Sorana Cîrstea înfruntă o sportivă cu două finale disputate la Shenzhen, în 2016 și 2017. Alison Riske este mai bine poziționată în clasamentul mondial, pe poziția 62 WTA, însă românca a câștigat ultimul meci direct chiar pe terenul americancei, 6-3, 3-6, 7-5, la US Open, anul trecut. Riske a avut nevoie de abandonul Soranei pentru a se impune pe zgură, la Nurnberg, într-un meci ce ajunsese deja în decisiv.
Trei dintre cele cinci meciuri directe dintre cele două sportive au avut nevoie de un set decisiv. Interesant este însă faptul că românca nu a mai disputat un set decisiv din septembrie 2018, ultimele șase partide de simplu ale ei fiind închise în două seturi, fie că au fost victorii, fie că au fost înfrângeri. Cîrstea a degajat siguranță la Shenzhen, evoluând cu noua sa rachetă, Yonex. De partea cealaltă, Riske a avut un meci mai greu în optimi, cu Rodina, după ce o eliminase pe favorita trei a tabloului, însă ziua de pauză avută va conta în refacerea ei.
- Învingătoarea acestui meci va juca în semifinale cu sportiva care se va impune în ‘sfertul rusesc’ dintre Vera Zvonareva (109 WTA) și Veronika Kudermetova (133 WTA).
Niculescu – Wang, 1-0 scorul întâlnirilor directe
În 2015, la Guangzhou, Monica Niculescu a învins-o fără drept de apel pe Yafan Wang, 6-0, 6-2, în semifinale. Progresul jucătoarei chineze este însă evident de atunci, de la limita Top 250 până pe locul 70 WTA. Yafan a jucat mult pe teren propriu, în China, ITF-uri sau WTA-uri.
Efortul depus, miercuri, de Monica Niculescu, în optimi, a fost mare – fizic și psihic, în condiții meteo dificile. Cu patru meciuri disputate deja la Shezhen, pornind din calificări, Monica Niculescu are, astfel, de gestionat, în plus, resursele fizice. Slătinenaca are însă o șansă importantă de a-și egala cea mai bună performanță a carierei în acest turneu – prezența în semifinale, acolo unde oricum ar avea o misiune dificilă, fie în fața Arynei Sabalenka – locul 13 în lume, fie în fața Mariei Șarapova.